Mantuire si desavarsire

1.Sensul mantuirii:
“Eu n-am venit sa judec lumea,ci sa mantuiesc lumea” (In. 12-47). Asa vorbeste Isus cu putin inainte de Cina de Taina ,la care El instituie ,prin jertfa Sa,tocmai posibilitatea de mantuire a omului.Lucrul acesta il spusese insa si cu alte prilejuri caci Isus este,prin chiar numele sau vestit de inger,Mantuitorul prin excelenta,Mantuitorul suprem
Din versetul citat se poate intelege ca Iisus mantuieste lumea fara sa o judece.Faptul nu are nimic neverosimil,caci mila Lui este mai mare decat rigoarea Lui.
A pedepsi fara a judeca pare nedrept,dar a ierta si a mantui fara judecata intra in nesfarsitamizericordie a Mantuitorului.Poate ca daca ar fi judecat lumea in timpul existentei sale terestre,El ar fi distrus lumea caci n-ar fi gasit decat putini drepti,precum in Sodoma si Gomora(Fac.19,1-28,Mt.10,15-16,11,23-24).
Si totusi Iisus nu mantuieste omul fara conditii si daca El nu judeca (decat la Marea Judecata)este pentru ca aici lasa libertatea omului sa judece pe sine, sa-si judece mai intai el insusi faptele;si sa se pocaiasca,sa-si schimbe modul de traire si de gandire indreptandu-le spre cer(metanoia).Aceasta autojudecata este esentiala pentru cunoasterea de sine care,la randul ei,este capitala pentru mantuire.Caci a-ti cunoaste sinele,a cunoaste chipul lui Dumnezeu in tine,inseamna a te detasa de eul individual si a te orienta spre Sinele personal.Conditia cunoasterii Sinelui apare explicit si in alte traditii:Cunoaste-te pe tine insuti(in vechea Grecie);Cine-si cunoaste sinele cunoaste pe Domnul sau(in Islam).
In traditia crestina ea este implicita,dar cu atat mai puternica cu cat omul este facut dupa chipul lui Dumnezeu,pe care-l poarta in inima.Fericitul Augustin spune-“Que je me connaisse,et je Teconnaitra!”(Daca ma cunosc,Te voi cunoaste).Una din primele spuse ale lui Isus este:”Pocaiti-va(metanoiete),caci Imparatia cerurilor este aproape”(Mt.4;7).Mantuirea este