Numirile lui Dumnezeu în Vechiul Testament




Cunoasterea pe care oamenii au primit-o despre Dumnezeu este exprimata prin „ numele " cu care L-au identificat. În mod absolut, Dumnezeu nu poate avea un nume deoarece orice cuvînt reprezinta o realitate statica, iar Dumnezeu este infinit în dimensiunile fiintei Sale si în posibilitatile Lui de manifestare.
La evrei numele unei persoanei nu era un simplu apelativ, ci un mesaj care puarta în sine informatii despre persoana caruia i se atribuia. Numele sub care Dumnezeu se descopera ne ajuta sa ne formam o imagine despre El
Cartea Facerii ne pune la dispozitie primele trei numiri cu care L-au identificat oamenii pe Dumnezeu: Elohim, Iehova si Adonai, date oamenilor într-o ordine prestabilita si desavîrsita care nu poate fi schimbata fara a altera caracterul revelatiei lui Dumnezeu catre oameni ( Ies. 6, 3 ), precum si cele cinci numiri compuse ale numelui lui Dumnezeu: El-Elion: Dumnezeul Cel Prea înalt ( Fac. 14, 18 ), Iehova Elohim: Domnul Dumnezeu ( Fac. 15, 2 ), El-Roi: Dumnezeul care ma vede (Fac. 16, 13), Iehova-Iire: Domnul va purta de grija ( Fac. 22, 14 ), El-Elohe-Israel: Domnul este Dumnezeul lui Israel ( Fac. 33, 20 ).
În restul cartilor Vechiului Testament, Dumnezeu este identificat prin alte câteva nume diferite, dintre care amintim aici: El, Eloah, El Sadai, Ehieh. Semnificatia exacta a acestor nume nu poate fi precizata astazi cu certitudine.
Numirea de Eloah, este cea mai rar folosit, aparând numai de 57 de ori în întreg Vechiul Testament.
" El " este folosit de aproximativ 217 ori si reprezinta probabil notiunea de putere, forta. Eloah este un termen oarecum mai poetic.
Elohim apare de peste 2.570 de ori în Vechiul Testament si este inteles de cei mai multi comentatori biblici ca un plural de majestate al dumnezeirii. Altii vad în aceasta forma de plural o indicatie a trinitatii lui Dumnezeu, caci desi este un plural masculin, acest nume apare întotdeauna în Scriptura însotit de un verb la singular