Pacatul
Pacatul este o infidelitate si o nedreptate fata de Dumnezeu si semenii nostri. Pacatul este despartirea de Dumnezeu, iesirea din comuniunea cu El, este îndepartarea de viata dumnezeiasca si vesnica pentru care a fost creat omul. Pacatul este o stare nenaturala, el nu tine de fiinta omului pentru ca Dumnezeu nu l-a facut pe om pacatos. Sfânta Scriptura numeste pacatul "faradelege", "nedreptate", "cadere", termeni care presupun o stare primordiala dreapta si buna a omului. Cuvântul grecesc pentru pacat, "amartia", are sensul originar de ratare a tintei, de ratacire într-o directie gresita, aratând apucarea pe calea mortii în locul caii vietii si scotând în evidenta caracterul pacatului de esec existential. Omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu în vederea ajungerii la asemanarea cu El, de aceea omul nu se împlineste decât în Dumnezeu, in comuniunea cu El.
Pacatul este tot ceea ce e în afara lui Dumnezeu, este cautarea împlinirii în afara lui Dumnezeu a dorului dupa vesnicie sadit de Dumnezeu în om si care nu poate fi împlinit decât în Dumnezeu. De aceea pacatul nu ne împlineste.
Pacatul a existat de când este omenirea, exista si va exista cât va dura omenirea. Indiferent de civilizatie, stiinta sau tehnica, interiorul omului, cu pacatele sau virtutile lui, a ramas acelasi. Pacatul facut cu 5.000 de ani în urma este acelasi cu cel pe care-l facem noi oamenii azi. Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de pacat. În aceleasi pacate poate cadea si un simplu cersetor sau un muncitor, ca si un savant sau mare demnitar. Pornirile spre a pacatui exista în acelasi fel la toti oamenii, datorita alterarii fiintei umane în urma pacatului lui Adam. Deci, cu înclinatia spre pacat, se naste genealogic fiecare om muritor de pe acest pamânt. Insa disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentatiei, canalizarea energiei înmagazinate în fiinta noastra pot fi foarte usor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfânt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Deci numai Biserica, prin Sfintele Taine, cu ajutorul preotului, poate salva omenirea. Nici o stiinta sau tehnica nu poate aduce moralitatea, dimpotriva contribuie foarte mult la departarea omului de Dumnezeu, de tot ceea ce este natural si firesc. Artificialul creat de om îl orbeste, îl duce într-un automatism stereotip, îl desfigureaza si îl robotizeaza. Credinta în Dumnezeu tine de structura intima a persoanei umane, precum si de fondul moral ancestral, în virtutea caruia omul nazuieste spre bine, dreptate etc., si când le realizeaza are multumire, satisfactie de natura morala. Diavolul, care uraste pe om foarte mult, îi falsifica aceasta realitate si îl manevreaza cum vrea. Nici un om nu poate sa spuna ca nu stie ce este si ce nu este pacat. Fiecare avem constiinta morala, care nu este altceva decât glasul lui Dumnezeu în om si care ne spune totdeauna când facem un lucru daca e bine sau rau. Cel mai important este sa ascultam de aceasta constiinta morala si Dumnezeu ne va feri de pacat. Pacatul a avut urmari grave de la începutul creatiei. Dupa ce Adam a pacatuit, Dumnezeu atât de mult s-a mâniat pe el, încât pedeapsa s-a repercutat nu numai asupra lui ca om, ci si asupra Creatiei. Tot asa, pacatul facut azi de fiecare ins în parte se rasfrânge nu numai asupra celui care l-a facut, ci si asupra familiei, casei, copiilor, gospodariei etc., deci are urmari grave asupra tuturor.
  De cele mai multe ori cand gresim, noi ne-am obisnuit sa cautam circumstante atenuante in jurul, in afara noastra; cautam imperfectiunile din exterior, responsabile de greseala noastra, si invocandu-le ne scuzam cumva pacatul. Si uneori ni se pare ca le gasim pentru ca imperfectiunea lumii in care traim ne permite sa dam atat de usor vina pe altceva sau pe altcineva. La inceput, insa, nu a fost asa! Primul pacat n-a putut sa se justifice pentru ca, simplu de tot, toate erau "foarte bune"! Si aceasta nu era altceva decat realitatea. Pacatul nu are nici o justificare, aparitia lui nu poate fi pusa pe seama lucrurilor din exteriorul nostru.  Pacatul distorsioneaza realitatea, pacatul este cel care, indemnandu-te de fiecare data cand cazi sa cauti responsabilitatea in afara ta si remediul in interior, te conduce inteligent si ireversibil spre propria ruina.
PACATUL MANDRIEI
Mandria este primul din cele sapte pacate capitale, dupa cum smerenia este cea mai mare virtute. Însa atât de complex, de ambiguu, de perfid si viclean, de nociv si distrugator este acest pacat, încât pâna si marii sfinti au fost ispititi de el. Nu este om pe fata pamântului care sa nu fie ispitit de acest diavol; de la copilul cel mai mic, pâna la omul cel mai în vârsta, de la cel mai simplu om, pâna la ce mai învatat. Pacatul mândriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre. Suntem mândri si facem acest pacat al mândriei atunci când: ne atribnim unele merite sau daruri care de f...