PSALM (5)
de Tudor Arghezi

Nu-ti cer un lucru prea cu neputinta
În recea mea-ncruntata suferinta.
Daca-ncepui de-aproape sa-ti dau ghes,
Vreau sa vorbesti cu robul tau mai des.

De când s-a întocmit Sfânta Scriptura
Tu n-ai mai pus picioru-n batatura
Si anii mor si veacurile pier
Aci sub tine, dedesubt, subt cer.

Când magii au purces dupa o stea,
Tu le vorbeai – si se putea.
Când fu sa plece si Iosìf,
Scris l-ai gasit în catastif

Si i-ai trimis un înger de povata –
Si îngerul statu cu el de fata.
Îngerii tai grijeau pe vremea ceea
Si pruncul si barbatul si femeea.

Doar mie, Doamne, vesnicul si bunul,
Nu mi-ai trimis, de când te rog, nici-unul…

















Poezia “Nu-ti cer un lucru” face parte din capitolul Psalmilor arghezieni. În jurul psalmilor, s-a produs multa exegeza critica. Unul dintre cei ce a comentat Psalmii e Pompiliu Constantinescu: “Lirica meditativa a Psalmilor schita numai un gest al rugaciunii; drama lor tine mai mult de plângerile lui Iov, atins de lepra trufiei, secatuit, exasperat de o boala launtrica, de care se va vindeca prin credinta în revelatia cosmica a Divinitatii”.
În psalmi, poetul se zbate între nostalgia unei comuniuni si ruptura brusca, acuzatoare, rece. Dincolo de drama metafizica, Psalmii sunt însa si marturia cautarii disperate a poeziei care sa exprime adevarul. Aceasta se poate observa si în poezia de fata, când poetul aduce o rugaciune, o cerere în fata lui Dumnezeu.
În prima strofa am putea considera cuvântul cheie “suferinta”, deoarece acesta e si sentimentul dominant al întregii poezii. Eul liric vine în fata celui Atotputernic cu sfiala si reverenta si îi cere ceva spiritual, nu ceva material, adica un sfat, un cuvânt. Acest lucru e din nou o caracteristica specifica Psalmilor arghezieni pentru ca, de pilda, în Psalmul (3),“Tare sunt singur”, poetul îi cere lui Dumnezeu “un pui de înger”, ceea ce reprezinta tot o povata, dar spus metaforic.
Strofele urmatoa