RUGACIUNEA
la Sfântul Grigorie Palama
"Pentru cel ce se roaga neîncetat, lumea întreaga devine biserica."
Ava Siluan
"Fost-a om trimis de la Dumnezeu", putem zice, reluând cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul; numele lui era Grigorie Palama. Om trimis de Dumnezeu, caci prin el s-a fundamentat teologic întreaga experienta duhovniceasca a crestinului ortodox: unirea deplina cu Dumnezeu în iubire si rugaciune; dimensiunea principala a ortodoxiei, rugaciunea, cu roadele ei, a fost asadar, este si va fi viata Bisericii, viata si lucrarea Duhului Sfânt în Biserica în toate timpurile.
Traditia rugaciunii neîncetate are radacini apostolice (I. Tesaloniceni 5.17), si o regasim în scrierile Parintilor pustiei, capatând în cursul vremii specificul vietii monahale isihaste (?????? = liniste, tacere). Muntele Athos a devenit în secolele XIII-XIV centrul miscarii de înnoire a vietii calugaresti, prin sporirea rugaciunii, miscare cunoscuta sub numele de isihasm. Exponentul ei a fost Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) care a formulat teologic, întâia oara, doctrina si practica isihasta bazata pe întâlnirea întelegatoare cu Hristos, în lumina, prin rugaciunea: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!" rostita neîncetat.
1. Viata Sfântului Grigorie Palama
Nascut în 1296, tânarul Grigorie a fost de mic în cercul familiei imperiale dat fiind ca tatal sau, Constantin, era consilier intim al lui Andronic II (1282-1328) si pedagog al nepotului acestuia, Andronic III. Când avea 7 ani, tatal sau muri, iar el fu educat si instruit în stiintele vremii de celebrul învatat Teodor Metochites, agonisindu-si o solida baza culturala. Contactul strâns cu monahi de la Athos l-au facut pe Grigorie sa tina înca din adolescenta un regim de asceza aspra, cu post si veghere multa, hranindu-se numai cu pâine si apa. Primul învatator în viata sa de rugaciune i-a fost Teolept, care mai târziu ajunge mitropolit al Filadelfiei, care l-a calauzit la deprinderea trezviei si a rugaciunii mintii înca de când era în lume.
Lepadând atractiile lumii, în toamna anului 1317, cu cei doi frati ai sai, pleca spre Muntele Athos. Lânga manastirea Vatopedu, sub conducerea batrânului Nicodim, duse o viata de post, de veghe si rugaciune neîntrerupta, ziua si noaptea. Dupa trei ani, în 1321, monahul Grigorie s-a nevoit în Marea Lavra a Sfântului Atanasie, unde, alti trei ani, s-a distins prin practica virtutilor, întelepciune si cuvânt, înfrânându-si chiar si trebuintele cele mai naturale, "luptând parca cu trupul ca sa ajunga fara de trup". În decurs de trei luni nu dormea nici o noapte, ci numai putin dupa prânz. Apoi se retrage doi ani la Glosia, si în 1326, dupa ce e hirotonit preot la Tesalonic, urca pe muntele de lânga orasul Bereea (Veria) din Macedonia greaca. Aici traieste o viata duhovniceasca intensa. Cinci zile pe saptamâna sta izolat de toti si nu vorbea cu nimeni, iar sâmbata si duminica se aduna cu ceilalti monahi la Sfânta Liturghie si la convorbiri. Era în al treizecilea an al vietii, sanatos la trup, neatins înca de nici o boala. Intensifica postul si vegherea, iar prin lacrimi multe îsi curata ochiul sufletului. Rugaciunea neîntrerupta din mintea sa îl învrednicea de unirea nemijlocita cu Dumnezeu. Uneori, în timpul Sfintei Liturghii, fata îi stralucea mai presus de fire, transfigurata de focul Duhului Sfânt. Începe sa predice, apoi sa scrie despre viata Maicii Domnului si a unor cuviosi parinti atoniti.
Când Varlaam de Calabria, din 1334 înca, dar mai ales dupa 1337, începe sa defaime practica si învatatura isihasta, atunci ieromonahul Grigorie devine purtatorul de cuvânt al monahismului atonit si al întregii Biserici Ortodoxe. El precizeaza în doua triade (1338, 1339) doctrina isihasta, redactând-o si pe a treia (în 1341), când Varlaam, în 1340, ataca mai înversunat mistica rasariteana si Ortodoxia însasi.
Crescând polemica, s-a întrunit un sinod la 11 iunie 1341 care a dat dreptate isihastilor, condamnându-l pe Varlaam; acesta fuge definitiv în occident, fiind nu doar bineprimit în Biserica Catolica, ci si promovat episcop în Gerace (sudul Italiei). La scurta vreme, în 1343, banuit de complot de Ioan Cantacuzino, Palama e aruncat în închisoare, pâna-n 1347. Patriarhul Ioan Colescas convoaca în 1345 un sinod care-l anatemizeaza pe Palama, sustinând pe Achindin, care preia rolul de batjocoritor al isihasmului. Împarateasa Ana de Savoia, la 2 februarie 1347, aduna episcopii care-l repun în cinste pe Palama. Grigorie Achindin fuge, dar în locul lui vine Nichifor Gregoras. Contra lui Achindin, Grigorie Palama scrie Antireticele I-VII si câteva epistole catre alti monahi isihasti (pâna-n 1345). Urcat în 1347 pe tron, Ioan Cantacuzino convoca în 27 mai 1351 un sinod care decreta isihasmul ca doctrina oficiala a Bisericii Ortodoxe, condamnând ca eretice învataturile lui Varlaam si Achindin. Gregoras fu î...