Sarbatoarea Invierii la crestini
Invierea Mantuitorului, al carei imn - Troparul Pastilor - este cel mai triumfal pe care l-a cantat si l-a auzit vreodata neamul omenesc, creeaza in noi, crestinii, o stare sufleteasca ce nu se poate compara cu nici una din cele prin care trec oamenii. Ea este efectul unei usurari, unei bucurii, unei increderi si unei nadejdi, pe care n-o poate produce in om, nici un alt fapt, nici un alt sentiment, nici o schimbare, nici o emotie din cele ce pot incerca sufletul nostru.
Aceasta bucurie pascala este indeosebi caracteristica Bisericii Ortodoxe. Nici una din celelalte Biserici nu simte si nu exprima cu bogatia si harul imnografic semnificatiile, puterea si binecuvantarea Invierii lui Hristos. Imnul Invierii este un strigat de triumf si de bucurie care ne ridica pana la cer, este o stare sufleteasca unica si incomparabila, este privilegiul si fericirea noastra de crestini!
Cand Iisus Mantuitorul traia in suferinta si umilire in zilele patimilor, El era, privindu-L omeneste, cel mai nefericit, mai parasit, mai neajutorat, mai napastuit, mai zdrobit dintre toti oamenii. Niciodata un om n-a fost mai greu lovit pentru binele ce facea, mai dusmaneste tratat, mai crunt batjocorit, jignit, huiduit, torturat si profanat, ca Iisus Hristos.
Nu numai cei care-L rastigneau, urlau si blestemau, nu doar un popor se desfata la privirea durerilor Lui fizice si morale, ci o lume intreaga, de atunci si pana astazi, a gasit in osanda si in moartea Lui o placere, o satisfactie, un sentiment ca de dreptate si de putere a ei impotriva "blasfematorului" si "inselatorului Aceluia", cum il numeau cu ipocrizie cei care L-au dat spre chinuire si moarte.
Impotriva lor, a tuturor, a celor care L-au acuzat si batjocorit de atunci si pana astazi, Iisus Hristos Nazarineanul, numit in deradere "Regele Iudeilor", rege incoronat cu spini, rege al carui tron era o Cruce, rege fara garda, parasit de ai Sai, pazit sub grea si rece lespede de piatra, pentru ca a izbandit cea mai stralucita si neasteptata biruinta ce s-a vazut vreodata: biruinta asupra mortii si asupra rautatii omenesti totodata. Aceasta biruinta a putut fi tagaduita, dar nu I-a putut fi smulsa niciodata.
Dezamagiti si tulburati, inselatorii de atunci au platit pe strajeri ca sa spuna, impotriva evidentei si a ratiunii insasi, ca El a fost furat noaptea de ucenicii Lui fricosi din mormantul intarit cu paza si peceti. Necredinciosii de mai tarziu au nascocit un sir de ipoteze, presupuse stiintifice, ca sa tagaduiasca Adevarul, faptul dumnezeiesc. Cels si Profiriu, rationalisti si alti inchipuiti luminati, au gandit Invierea lui Hristos cu mintea lor materiala scurta, orbita de patima, strambata de prejudecati anticrestine, si au declarat ca este o amagire.
Impotriva argumentelor stoarse necredintei si a pretextelor cu pacat, Invierea lui Hristos s-a dovedit si s-a impus cu puterea faptului implinit si cunoscut, astfel ca imnul ei triumfal face de atunci, si va face totdeauna, bucuria noastra si a lumii. Impotriva tuturor ratiunilor omenesti, impotriva "intelepciunii" de jos a celor care au cazut in robia superstitiilor si a legendelor necrestine, impotriva a tot ce s-ar putea zice si scrie sta faptul Invierii, transformat in Biserica permanenta si universala, sta crestinismul intreg, ca dovedire si incredintare neclintita si nedesmintita a Invierii lui Hristos.
Impotriva a tot ce I-au spus si-I vor mai spune inscusitii intr-u tagada a miracolului crestin sta dovedit si nezdruncinat, drept si tare ca un munte de adevar dumnezeiesc si omenesc, cuvantul simplu si drept al Apostolului: "daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra" (I Corinteni 15,14), iar propovaduirea si credinta Lui si a noastra n-a fost si nu este zadarnica. Impotriva constructiilor de ipoteze si de subtilitati omenesti, sta un argument ce nu se poate rasturna, micscora si contrazice niciodata: cel mai important fapt istoric care s-a produs vreodata, sta crestinismul cu credinta si cu Biserica sa, zidite pe adevarul istoric si moral al Invierii lui Hristos, sta o realitate mare cat 20 de secole.
Cu cat a dainuit si a crescut in acest timp indoiala sau tagada Invierii lui Hristos, cu atata a crescut puterea si insemnatatea ei de biruinta asupra firii si a raului mortii. Cu cat va dainui si va creste inca indoiala sau tagada Invierii lui Hristos, cu atat se va vadi prin contrast adevarul ei triumfator, de fapt, de viata si de credinta; va creste si se va intari in convingerea noastra, bazata pe existenta adevarului Bisericii universale, ca: Hristos a Inviat! Cu cat omul si omenirea intreaga vor cunoaste mai multe biruinte, cu atat va fi mai mare intre toate Biruinta lui Hristos. Nici cele mai stralucite si mai laudate victorii omenesti: ale lui Cyrus, Alexandru cel Mare, Hanibal, Cezar, Napoleon sau ale generalilor mai noi, nu se pot compara cu marea si indoita b...