Scrisoarea numita uneori a lui Barnaba, este o oimlie cum reiese din cuprinsul ei, si din formulele de adresare folosite fregvent: “fiilor si fiicelor”, “fratilor”, “copii”, “copii ai dragostei si ai pacii” etc. Textul grec s-a pastrat în Codex Sinaiticus din sec. al IV-lea printre cartile Noului Testament, dupa Apocalipsa, apoi în Codex Hierosalimitanus, din 1056, descoprit de Bryennios în 1875 continând aceasta Scrisoare, Didahia si prima Scrisoare a lui Clement si, în fine, în Codex Vaticanus graecus 859 din sec. XI, printre Scrisorile Sfântului Ignatie si ale Sfântului Policarp. O traducere latina a acestui text dateazadin sec. III.
Eusebiu releva ca scrisoarea e atribuita lui Barnaba si o aseaza “printre apocrife, între Apocalipsa si Didahiile Apostolilor”. Ieronim noteaza ca autorul scrisorii e Barnaba din Cipru, zis si Iosif Levitul, dar ca lucrarea se citeste printre “scrierile apocrife”. Lucrarea a mai fost mentionata cu respect si de catre Clement Alexandrinul care citeaza din ea si e pomenita si de catre Origen care o numeste “Epistola Universala”. Critica a ajuns la concluzia ca autorul scrisorii nu poate fi Barnaba, însotitorul Sfântului Apostol Pavel întrucât el repudiaza Vechiul Testament din care marele Apostol se facuse ca un pedagog si întrucât considera circumciderea sau taierea împrejur ca o înselatorie diabolica. Textul scrisorii cuprinde uneori indicatii de simpatie pentru genosticism. Antipatia profunda fata de Vechiul Testament si antisemitismul puternic al autorului nu puteau fi semne ale unui colaborator misionar al Sfântului Apostol Pavel. Scrisoarea este scrisa dupa distrugerea Ierusalimului si a templului în timpul împatatului Adrian. Textul scrisorii precizeaza: “Pentru ca am facut razboi, templul a fost distrus de catre dusmani. Acum însisi slujitorii dusmanilor îl vor recladi. Iarasi s-a aratat ca cetatea, templul si poporul Israel au fost tradati. Ca e vorba de construirea templului lui Jupiter de catre Adrian la Ierusalim sau d