Adevarata masura


Adevarata masura a fortei creatoare a lui Liviu Rebreanu o atesta, asadar, romanele lui. Primul în timp este Ion, aparut în 1920, an care ramâne, datorita acestei împrejurari, o data de prima însemnatate în istoria prozei românesti.

Înainte de Ion, romanul românesc înregistrase câteva momente însemnate, datorita lui Nicolae Filimon cu Ciocoii vechi si noi, lui Slavici cu Mara, lui Duiliu Zamfirescu cu Viata la tara si Tanase Scatiu, iar dintre scriitorii generatiei lui Rebreanu se manifestasera cu succes în roman Agârbiceanu prin Arhanghelii si Sadoveanu prin Neamul Soimarestilor.

Dintre toti acestia, cel mai apropiat de Rebreanu, prin structura sufleteasca, prin anume laturi ale formatiei, inclusiv mediul prim de viata, prin felul de a privi în existenta si modalitatea preferata de expresie artistica este Ioan Slavici. Acesta zugravise în nuvelele si romanele lui aspecte sociale semnificative din viata satului transilvanean, precum si figuri omenesti viguroase turmentate de pasiuni violente, însetate de avere, pastrând în genere fata de ele o atitudine neutra, lasându-le sa se miste liber în fictiunea literara. Sunt atribute care, cu un suflu epic mai cuprinzator prin aria observatiei sociale si mai profund prin forta de scrutare a sufletului omenesc, cu simt clasic al compozitiei si obiectivitate a relatarii, purificat deplin de tendinte moralizatoare, se vor regasi în romanele lui Liviu Rebreanu, evident ca expresie a unor afinitati structurale, nu a relatiei de influenta. Cât despre modelele lui, acelea de la care a plecat si a caror înrâurire se poate identifica, ele sunt în primul rând marii romancieri straini: Tolstoi, Balzac, Flaubert, Zola.

Dar, spre a întelege cum se cuvine romanul Ion, este nevoie de o scurta revenire la starea prozei noastre epice de inspiratie rurala în momentul aparitiei lui. În aceasta privinta, atât semanatorismul, cât si poporanismul, cu diferentele de rigoare existente între ele, dar înrudite în ch