AGLAE TULEA

Este un personaj tipic balzacian, construit pe o singura trasatura fundamentala: rautatea. Ea nu se schimba de-a lungul întregului roman, fiind consecventa cu propria structura interioara.
Portretul fizic este în concordanta cu trairile sale interioare: „Era o doamna cam de aceeasi vârsta cu Pascalopol, cu parul negru pieptanat bine într-o coafura japoneza. Fata era galbicioasa, gura si buzele subtiri, acre, nasul încovoiat si acut, obrajii brazdati de câteva cute mari, acuzând o slabire brusca. Ochii erau bulbucati ca si aceia ai batrânului, cu care semana putin, si avea de altfel aceeasi miscare moale a pleoapelor. Era îmbracata cu bluza de matase neagra cu numeroase cerculete, strânsa la gât cu o mare agrafa de os si sugrumata la mijloc cu un cordon de piele în care se vedea prinsa de un lantisor urechea unui cesulet de aur”. Vestimentatia pretentioasa tradeaza intentia de a impune, de a face impresie. Buzele subtiri si nasul coroiat sugereaza rautatea, iar ochii bulbucati si privirea patrunzatoare sugereaza o vesnica stare de pânda, dorinta de a sti, de a vedea, de a controla totul.
Modalitatea de exteriorizare a veninului este limbajul, vorbirea. Tinta o reprezinta în primul rând cei doi orfani, în care vede o posibila amenintare la mostenire.
Personajul este definit si prin fapte: îsi abandoneaza sora într-un spital, îsi interneaza sotul în ospiciu, nu e deloc impresionata de atacurile lui mos Costache. Când i se face rau lui Simion, Aglae se dovedeste a fi din nou veninoasa, rea prin vorbe: „A mâncat ca un bivol. Asta e tot”.
E dezgustatoare prin insinuarile ei. Astfel, referindu-se la Otilia, spune: „L-a ametit stricata aia, cine stie ce o fi între ei”. Dragostea pentru copiii ei nu o umanizeaza, pentru ca e vorba de o rautate absoluta. Ea manifesta un dispret fata de tot ce înseamna educatie, cariera, studiu: „Cine citeste prea mult se scrânteste”.
Fiind un personaj balzacian, ea e definita si prin parerile altor personaje. Astfel, Weissman spu