Alecu Russo
S-a nascut la 17 martie 1819 la Chisinau.Poet,prozator si eseist.A facut studii în Elvetia si la Viena.
Dupa ce s-a întors în tara,la 1838,a petrecut cîtva timp la o mosie parinteasca si mai tîrziu,la 1843,îl gasim ca judecator la Patra-Neamt.Un moment l-a ispitit teatrul,scriind doua comedii:Jicnicerul Vadra sau Provincialul la Teatrul National ,Bacalia ambitioasa cea dintîi,care nu ni s-a pastrat,ca si cealalta,a fost reprezentata la teatrul din Iasi în 1846 si pentru ca cuprindea unele pasaje care sugerase pe cei de sus a avut ca urmare surghiunirea lui la Manastirea Soveja.
Luînd parte la miscarea din 1848,trebui sa se refugieze si el în Bucovina.De acolo,trecu în Ardeal,sa vada desfasurarea evenimentelor,dar,urmarit de unguri,fu arestat si închis în Cluj,iar dupa ce fu lasat liber, se îndrepta spre Bucuresti,de unde deceptiile revolutiei în silira sa-si continue exilul,luînd drumul spre Paris.
La întoarcerea în Moldova,dupa doi ani,se hotarî sa practice avocatura si mai tîrziu i se încrendita cîteva functiuni,pentru care nu pare sa fi simtit deosebita atragere,cu firea lui de visator,nesupunîndu-se încatusarilor.Cum fusese alaturi de cei care pregatisera Revolutia de la 1848,îl gasim si printre aceia care luptau pentru ideea Unirii.
Dintre scriile sale- parte din ele tiparite cît a trait în Romînia literara ,Zimbrul altele pastrate la Academie si publicate dupa moartea lui – aceea tocmai care arata rarele lui însusiri,Cîntarea Rominiei,a avut soarta sa fie mult timp înconjurata de mister.Autorul ei adevarat s-a crezut de cai mai multi ca ar fi Balcescu,cu toate ca unele marturii excludeau aceasta atribuire.Cînd s-a publicat întîia oara Cîntarea Romîniei în Romînia literara,gasim într-adevar acolo numele lui Balcescu,dar fara sa reiasa ca el ar fi scris-o;dînsul spunea în cîteva rînduri care o predau ca ar fi gasit-o la o manastire si ar fi fost scrisa de vreun calugar.S-a presupus de aici ca Balcescu ar fi tinut sa ascunda paternitatea lui asupra poemului în proza,parere pe care si-a însusit-o si I.Ghica,cu toate ca se exprima cam vag cînd admitea ca nu era exclus ca Balcescu sa fi colaborat cu Russo,la prelucrarea manuscrisului descoperit de cel din întîi.Asemenea presupuniri sunt înlaturate de o parte de tiparirea a doua oara si de data aceasta chiar cu numele lui Russo,a Cîntarii Romîniei la 1855,în Romînia literara;de alta parte de afirmatiile categorice în mai multe rînduri ale lui V.Alecsandri ca lui Russo i se datoreste Cîntarea Romîniei.
Marturii hotarîtoare care arta ca Russo este autorul Cîntarii Romîniei si ne lamuresc asupra împrejurarilor în care a fost tiparita:scrisa în frantuzeste de dînsul a fost tradusa de Balcescu ca sa apara în Romînia viitoare,pe urma a tradus-o însusi Russo,dîndu-ne textul din Romînia literara.
Poemul în proza al lui Russo e ca un cîntec de slavire a tarii noastre si de îmbarbatare dupa zile de restriste.Se însira în el descrieri senine si altele întunecate,sunt reînviate episoade din trecutul nostru,rasuna chemari de întelegere a vremii noua în ritmuri cînd sprintene cînd grave de efuziuni lirice ori de viziune epica.
Cîntarea României careia asa cum s-a spus pe drept,doar versurile îi lipsesc pentru a fi adevarata poezie,este o prezentare alegorica a monumentelor de seama din istoria poporului nostru.
Sciitorul începe Cîntarea Romîniei adresîndu-se patrei sale,personificata într-o fiinta de o mare frumusete,dar coplesita de suferinta.Însufletit de dragoste pentru tara sa,Russo descrie maretia privestilor si bogatia plaiurilor patriei,punîmdu-le mereu în contrast cu tristetea în care se zbate tara întraga.În felul acesta scriitorul cauta sa atraga luarea-aminte ca patria lui nu este fericita ca în ea suferintele poprului sunt multe si adînci.Diferite imagini poetice sugereaza deci tragicele realitati care au dus la revolutia din1848.
Scriitorul face apel la trecutul vitejesc al poporului spre a terzi în constiinta contemporanilor sai ideile de libertate sociala si nationala.
Dupa invocatia catre patrie,Russo ridica problema importanta a libertatii poporului,pe care el o concepe ca fiind alcatuita si din libertatea nationala si din cea sociala.În poemul sau Russo scrie cu caldura ca “slobozenia este îndoita:cea dinlauntru si cea din afara…ele sunt surori,una fara alta nu pot trai”…Libertatea nationasa este explicata astfel”Slobozenia din afara este neatîrnarea mosiei în care ne nastem si care ne hraneste”.
Russo descrie cît de cumplita era exploatarea masei taranesti.Deci,poporul este stîlpul tarii,el luat de stapîn,sufletul i se înstraineaza de ogorul stramosesc pe care acum îl munceste pentru altul,bataia îl gîrboveste îi ramîne doar doina,saracia si pribegia.
Cu toate ca Russo îsi vede patria înca sub jugul exploatatorilor,lipsita de libertate si împovarata de durere,el crede cu ...