ALEXANDRU LAPUSNEANUL
1564 – 1569
Încadrarea în evolutia literaturii române
Publicata în primul numar al Daciei literare, nuvela Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi vine perfect în întâmpinarea programului revistei, cel putin în doua puncte ale acestuia – cel referitor la promovarea unei literaturi originale si cel care recomanda subiecte autohtone de inspiratie.Materialul este preluat din „cronice batrâne” (Mihai Eminescu), mai precis din cronica lui Grigore Ureche, si, pentru episodul omorârii lui Motoc, din Miron Costin (de unde prelucreaza scena uciderii lui Batiste Veveli). Aceasta nu înseamna însa copiere servila sau subordonare fata de conceptia autorilor prelucrati. Pentru Negruzzi, literatura nu trebuie sa fie conforma cu realitatea (si aceasta mediata, cum e cazul cronicilor), ci cu propria sa viziune asupra acesteia, care e o viziune romantica. Limitele acesteia sunt ale verosimilului artistic si mai putin ale adevarului istoric.Cercetarile recente pun în lumina faptul ca Lapusneanu nici nu a fost un domn atât de crud; în realitate nici nu a omorât 47 de boieri si ca mai aspra era sotia sa. Vinovat de aceasta deformare este însa cronicarul Ureche. Important însa este, ca pornind de la sumare date istorice, Negruzzi – prin talentul si imaginatia sa – a reusit sa creeze o fictiune credibila.
Avem în Alexandru Lapusneanul prima proza istorica într-adevar reusita din literatura noastra, si anume una care a stabilit pentru multa vreme standardele genului, o culme neîntrecuta pâna în prezent.
Tema operei
Tema nuvelei este istorica – perioada medievala moldoveana (perioada în care luptele pentru domnie duc la saracie), politica de îngradire a marii boierimi de catre domnitor si ilustreaza evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu (1564-1569).
Subiectul operei
Subiectul urmeaza o desfasurare ascendenta si o clasica evolutie a momentelor.
Expozitiunea: Alexandru Lapusneanu revine în Moldova cu scopul de a-si relua scaunul domnesc, dupa ce, cu eforturi îndelungate, izbutise sa-l alunge „pre rapitorul” Stefan Tomsa, care-i urmase la domnie. Lapusneanu fusese înlaturat de pe tron din cauza tradarii unor boieri, aceiasi care acum îl întâmpina aproape de granita: vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si Stroici. Acestia vor sa-l convinga sa renunte la tron, deoarece „norodul nu te vrea, nici te iubeste”.
Intriga: Mânios, cu ochii scânteind „ca un fulger”, Alexandru Lapusneanu este hotarât sa se instaleze pe tronul Moldovei raspunzând boierilor cu fermitate: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu […] si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi […] Sa ma întorc? Mai degraba-si întoarce Dunarea cursul îndarapt”.
Desfasurarea actiunii: Speriat de amenintarile lui Lapusneanu, Motoc cade în genunchi si-l roaga sa nu-i pedepseasca dupa faradelegile lor, dar acesta le promite sa-i crute, ba mai mult, îi fagaduieste ca „sabia mea nu se va mânji în sângele tau”. Dupa fuga lui Tomsa, Lapusneanu se aseaza pe tronul Moldovei si trece la pedepsirea aspra a boierilor, le ia averile, iar „la cea mai mica greseala dregatoreasca, la cea mai mica plângere […], capul vinovatului se spânzura în poarta curtii […] si nu apuca sa putrezeasca, când alt cap îi lua locul”. Doamna Ruxanda, sotia lui Lapusneanu si fiica „bunului Petru Rares”, înspaimântata de cruzimile si crimele înfaptuite de sotul sau, îl roaga sa nu mai verse sânge si sa înceteze cu omorurile, impresionata fiind de cuvintele vaduvei unui boier ucis, care o amenintase „Ai sa dai sama, doamna!”. Zâmbind, Alexandru-voda îi promite „un leac de frica”.
Punctul culminant: Alexandru Lapusneanu „facuse de stire tuturor boierilor” sa participe împreuna
la slujba de la Mitropolie, dupa care erau cu totii invitati „sa prânzeasca la curte”, cu scopul de a împaca pe domnitor cu boierii. Ca niciodata, în ziua aceea Lapusneanu vine la biserica îmbracat „cu toata pompa domneasca” si, dupa ce a ascultat cu smerenie slujba, „s-a închinat pe la icoane […], a sarutat moastele sfântului”, rosteste un discurs emotionant în finalul caruia îsi cere tuturor iertare pentru ca a varsat „sângele multora”. Boierii sosesc la ospat însotiti fiecare de câte doua-trei slugi, „adunându-se boierii, 47 la numar”. Spre sfârsitul ospatului, la semnul domnitorului, „toti slujitorii de pe la spatele boierilor” scot jungherele si-i omoara pe toti boierii. Lapusneanu pune apoi sa se reteze capetele celor ucisi, dupa care le aseza în mijlocul mesei, „puind pe ale celor mai mici boieri dedesupt si pe a celor mai mari deasupra, dupa neam si dupa ranguri, pâna ce facu o piramida de patruzeci si sapte capatâne, vârful careia se încheia prin capul unui logofat mare”. Când termina, o cheama pe domnita Ruxanda sa-i dea leacul de frica, promis, care lesina la vederea acestei grozavii spre dezamagirea domnitorului: „Femeia ...