Universitatea de Vest din Timisoara
Facultatea de Litere, Istorie si Teologie
Sectia Biblioteconomie
ANDREI SAGUNA
Lider spiritual al românilor transilvaneni din secolul XIX
Coordonator:
Lect. univ. drd. Thomas Remus Mochnacs
Întocmit:
Morariu Maria
Anul I Biblioteconomie
Timisoara
2006
Framântarile politice din Europa sfârsitului de secol XVIII, au marcat viata locuitorilor Transilvaniei într-o maniera decisiva, ce se va cristaliza în miscarile de emancipare nationala din prima jumatate a veacului urmator.
Transilvania, ca parte integranta a imperiului habsburgic, prezenta câteva particularitati: pluralismul etnic, lingvistic si confesional, care vor influenta manifestarile diferite ale iluminismului si romantismului în aceasta parte a imperiului.
În acest mediu compozit, Transilvania este marcata de grave inechitati. Iosif al II-lea, înca din perioada coregentei, prin vizitele facute în provinciile imperiului, constata ca românii sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei, „chinuiti si încarcati de nedreptati, la dispozitia nobilimii zi de zi si poate în fiecare ceas.”
Prin publicarea Edictului de toleranta din 1781, se asigura liberul exercitiu religiilor necatolice si împreuna cu reformele juridice, administrative si din domeniul învatamântului, au creat în imperiu un cadru de manifestare pentru natiunile neprivilegiate, printre care si românii. Starea taranilor români iobagi era deosebit de grea. Nobilimea nesocotea aceste reforme prin care se exercita interventia statului atât în dreptul de proprietate cât si în conflictele dintre taranii iobagi români si nobilimea preponderent maghiara.
Prin ordonanta provizorie Certa puncta din 1769, se da posibilitatea taranilor iobagi de a apela la Comitat si la Tabla Comitatului pentru solutionarea conflictelor în instanta, tocmai pentru a limita controlul absolut al nobililor asupra iobagilor.
Pe plan confesional, principatul este un spatiu de confruntare între catolicism, calvinism si ortodoxie. Papalitatea, sustinuta de reprezentantii oficiali ai imperiul, de religie catolica, încearca extinderea catolicismului în interiorul arcului Carpatic. Prin calugarii iezuiti se încearca aderarea clerului ortodox din Transilvania la confesiunea catolica; de aceasta depinzând acordarea privilegiilor pentru cler precum si protectia institutiilor ecleziaste si laice.
Românii care sperau la un trai mai bun, la un tratament egal la nivelul religiilor recepte, dotarea bisericilor cu case parohiale, subordonarea fata de autoritatile ecleziastice si nu fata de cele politice, au consimtit la unirea cu Roma, în 1700, bucurându-se de privilegiile religiei catolice, dominanta în imperiu.
O puternica împotrivire vine însa din partea calvinistilor, în marea lor majoritate membri ai nobilimii maghiare.
Prin A doua Diploma Leopoldina, în 1701, se concretizeaza revendicarile românilor unitarieni, fiindu-le acordate: privilegiile, scutirile, prerogativele de care beneficiau, pe baza legislatiei imperiale, clerul si bisericile de rit latin. Cât priveste laicii, „… garantarea integrarii mirenilor uniti în statusul catolic însemna considerarea lor între stari, ca fii ai patriei”.
Pe plan general vorbind, unirea cu Roma, a creat un cadru propice pentru afirmarea politica si culturala a românilor transilvaneni.
Urmare a convulsiilor interconfesionale, prin edictul din 1759, se va proceda la restaurarea confesiunii ortodoxe, cu stabilirea unei mitropolii sârbe la Karlowitz, clerul ortodox român fiind sub autoritatea bisericii sârbe.
Cu toate reformele din perioada Mariei Tereza si a lui Iosif al II-lea, nu s-a solutionat problema cea mai arzatoare a taranilor români, si anume desfiintarea iobagiei, si recunoasterea românilor ca a patra natiune politica, egala în drepturi cu celelalte trei natiuni.
Demersurile si actiunile politice revendicative ale populatiei românesti îsi vor afla materializarea printr-o serie de Supplex-uri, memorii adresate curtii imperiale de la Viena, initiate de Inochentie Micu, prin care „el cere declararea natiunii române ca a patra natiune recepta, reprezentarea ei în regimul de Stari, în institutiile provinciale, la nivelul celorlalte natiuni…”. Revendicarilor de ordin ecleziastic, li se adauga cele de ordin national. Argumentele forte, prioritatea, romanitatea si continuitatea poporului român, pe pamântul sau.
Noul arsenal al luptei politice de afirmare a natiunii române, este de acum formulat si articulat, devenind nucleul revendicarilor politice în lupta de emancipare nationala a românilor, în prima jumatate a veacului urmator.
Unirea cu ...