Apus de soare
Barbu Stefanescu Delavrancea

Accentuarea interesului pentru trecutul national, sub influenta ideologiei pasoptiste, conduce si în domeniul dramaturgiei la depasirea unor etape a cautarilor (reprezentate de încercarile lui Gh. Asachi, N. Istrati, M. Soimescu, Al. Deparateanu în prima jumatate a secolului al XIX-lea), ca prima izbânda a genului impunându-se în 1867 drama lui B.P. Hasdeu, Razvan si Vidra. Pe drumul deschis acum vor pasi în anii urmatori Vasile Alecsandri, cu Despot-Voda (1880), Al. Davila, cu Vlaicu-Voda (1902), B. St. Delavrancea, cu Apus de soare (1909). Din istoria nationala autorii vor extrage modele si semnificatii pentru contemporaneitate. Ecoul evenimentului de la 1877 înca stapânea constiinta româneasca la începutul veacului nostru, asa încât personalitatea lui Stefan, domnitorul ales de Delavrancea în Apus de soare, reprezinta raspunsul ideal pentru preocuparea de consolidare a independentei nationale, evidentiind totodata mândria unui neam care stie sa-si pretuiasca eroii.
Istoria Moldovei este urmarita de autor în etape succesive într-o trilogie care pleaca de la vremea lui Stefan cel Mare, în Apus de soare, continua cu domnia lui Stefanita în Viforul si se încheie cu cea a lui Petru Rares, în Luceafarul. În acest triptic, Apus de soare ramâne o adevarata capodopera a dramei romantice românesti, anuntând chiar - prin complexitatea eroului, prin problematica profund umana - orientari ulterioare ale teatrului modern. Sunt evidente sursele folosite în dimensiunea legendara a eroului, dar informatiile legate de personajele istorice si de evenimentele timpului sunt culese din Letopisetele moldovenesti publicate de M. Kogalniceanu, din Cronica românilor si a mai multor neamuri de Gh. Sincai, din cartea lui C. Esarcu, Stefan cel Mare, Documente publicate în arhivele Venetiei, sau din contributiile istoricilor contemporani, ca B.P. Hasdeu si N. Iorga.
Metafora din titlu conoteaza echivalenta mortii lui Stefan cu apusul soarelui Moldov