Gr. Sc. Spiru Haret U.C.E.C.O.M.
Fuiorea Andrei Bogdan
Cls. A XI-A B
BACOVIA
Aici sunt eu
Un solitar,
Ce-a râs amar
Si-a plâns mereu.
Cu-al meu aspect
Facea sa mor
Caci tuturor
Paream suspect.
(Epitaf)
INTRODUCERE
Bacovia se proiecteaza pe scena lui provinciala, care tine loc de teatrum mundi, când ca un ecou docil al spaimei universale, ca victima muta si neputincioasa în fata tiraniei societatii si a neantului, când ca un revoltat împotriva destinului sau cel putin ca spirit lucid, întâmpinându-si conditia cu o demna resemnare. De aici dubla fata a poetului. Pe de o parte, aceea de silueta umila, terorizata, ori de personalitate complet anulata, retrogradata la stadiul unui ghem de nervi al unui obiect dezafectat, al unei umbre fantomatice; pe de alta parte, aceea a insului afisând masca sarcasmului si autoironiei, spre a-si acoperi plânsul intern si a preîntâmpina riscul complacerii în poza damnatului. Dincolo însa de aceste posturi cutremurate, transpare chipul unui solicitat deopotriva de nostalgia comuniunii senine cu natura si umanitatea, dar si de ardoarea profetului, blestemând lumea lui „a avea” în numele lumii lui „a fi”. Traversând în fulgere scurte un orizont opac, astfel de accente dau geamatul bacovian timbrul neasteptat al apelului viril la împotrivire si încredere în metamorfoza fericita a omului ca fiinta sociala, daca nu si ca fiinta muritoare.
Poet al esecului si al sperantei resuscitate din cenusa, G. Bacovia se apropie si se desparte de creatorii apocalipselor moderne.
S-a spus ca e, prin formatie, un simbolist, dar îsi depaseste epoca, apartinând poeziei române moderne. E legat strâns de orasul natal Bacau, unde s-a nascut în 1881, ca fiu de comerciant. Numele sau adevarat era George Vasiliu. Studiile elementare si secundare le-a desfasurat în orasul de pe Bistrita; studiile superioare, de drept, la Bucuresti si Iasi, cu licenta. Nu a profesat avocatura, ci a fost mic functionar, traind din greu si dedicându-se poeziei. A fost hartuit mereu, de boala - fapt reflectat în versurile sale sumbre.
În 1928, se casatoreste cu Agatha Cristescu si se muta la Bucuresti, unde sotia sa era profesoara.
A debutat in "Literatorul" lui Macedonski, însa primul volum "Plumb" apare în 1916, premiat de Ministerul Artelor. Celelalte carti poetice apar destul de rar: "Scântei galbene" (1926), "Cu voi" (1930), "Comedii în fond" (1936), "Stante burgheze" (1946). Versurile sale sunt profund originale, creând asa numita atmosfera bacoviana. Capodoperele bacoviene sunt: "Plumb", "Decembrie", "Lacustra", "Cuptor", "Nervi de primavara", "Amurg violet", "Alb", "Vocale".
SENTIMENTUL MORTII
Moartea în aspectul ei cel mai fizic, mai cadaveric, îsi impune în poezia bacoviana prezenta cu autoritatea de care beneficia în viziunile medievale.
În orasul bacovian, fara a se prinde în hora macabra, populatia este bântuita sau cel putin adiata de ceea ce el numeste „aerul mortilor”
Ascultam acele povesti,
Desi nu era vremea lor –
Cum nu-ntelegi când privesti
Aerul mortilor.
(Controversa)
înregistrând simptomele acestei morti universale, Bacovia îsi avertizeaza iubita asupra etapelor descompunerii. Într-o poezie ca Renuntare, el se si considera pur si simplu un cadavru.
În gradina moarta,
Am sarit aseara peste zidul mort –
Pasul meu, încet, se oprea în loc –
Constient de soarta, de durere orb,
În gradina moarta
A sosit un mort.
Morti întrezarea si Eminescu. Însa la Eminescu , cel putin acela din Mortua est si Melancolie, iubita îsi paraseste faptura ca sa retraiasca o existenta selenara, iar poetul însusi, oricât de încredintat ar fi de pieirea insului, socoteste principiul vietii inalterabil, de vreme ce sufletele se reîncarneaza în alte existente.
NATURA
Prezenta aproape în fiecare poezie, natura concureaza orasul. Solidara cu materia inerta a zidurilor, materia vie împartaseste întru totul destinul cetatii. Vegetatia, copacii, iarba, florile declina ca si zidurile, sub presiunea acelorasi forte dezagregate.
Anotimpurile predominante sunt toamna si iarna care, o data instalate, par a nu se mai clinti, instituind un climat de era primordiala. Ploaia, vântul, zapada bat continuu, mai rar în rafale violente.
Scârtâie toamna din crengi ostenite
Pe garduri batrâne, pe stresini de lemn,
Si frunzele cad ca un sinistru semn
În linistea gradinii adormite.
O palida fata cu gesturi grabite
Asteapta pe noul amor…
Pe când, di...