BALADA
-PLAN-
1)Balada sau cântecul batrânesc este una din speciile cele mai reprezentative ale literaturii noastre populare.
2)Denumirea provine din termenul latinesc “ballare” cu sensul de „a dansa”.
3)Ambii termeni au fost impusi la noi de Vasile Alecsandri.
4)Termenul propriu pentru aceasta specie folclorica este socotit însa cel de cântec epic.
5)Fiind o specie folclorica, balada are notele caracteristice ale literaturii populare:
caracter anonim
caracter oral
caracter colectiv
caracter sincretic
caracter expresiv
6)Baladele sunt opere epice în care sunt înfatisate:
faptele haiducilor
evenimente istorice
vitejia unor eroi
ocupatiile oamenilor
viata lor obisnuita
7)Personajele au însusiri iesite din comun si sunt prezentate în antiteza, întruchipând însusiri opuse.
8)Ele întruchipeaza din punct de vedere moral extremele si de aceea sunt pozitive sau negative.
9)Sunt personaje exemplare, exponentiale, surprinse în momente de exceptie.
10)În functie de continutul lor, baladele pot fi:
vitejesti (eroice sau voinicesti)
istorice
haiducesti
pastoresti
fantastico-mitologice
nuvelistice
11)Diversitatea tipologica a baladelor dovedeste bogatia lor tematica si receptivitatea autorului anonim la lumea care îl înconjoara.
12)În ciuda diversitatii tematice, baladele au si câteva note definitorii generale.
BALADA
Una dintre speciile cele mai reprezentative ale literaturii populare este balada sau cântecul batrânesc, a carei existenta este atestata, în anumite medii, înca din secolele al XIV-lea si al XV-lea.
Numele ei provine din francezul „ballare” cu originea în verbul latin medieval „ballare” si a denumit la început un cântec simplu si scurt, compus din trei strofe egale, cu refren, ce se cânta în cor în timpul dansului (Mihai Pop, Pavel Ruxandrin), „ballare” însemnând de fapt „a dansa”.
Ambii termeni, si cel de „balada” si cel de „cântec batrânesc” au fost impusi la noi de Vasile Alecsandri, o data cu publicarea culegerii sale de folclor din 1852 si 1853. Termenul propriu pentru aceasta specie literara folclorica este socotit însa cel de cântec epic, „batrânesti” fiind denumite numai cântecele epice eroice, iar „balade”, cele epico-lirice sau nuvelistice.
Apartinând literaturii folclorice, baladele au notele caracteristice ale creatiei populare. Ele au fost compuse de oameni talentati din popor, necunoscuti, ceea ce le confera un caracter anonim. Transmiterea lor s-a realizat pe cale orala, fiind destinate ascultarii într-o colectivitate, cântate mai întâi la nunti, apoi si cu alte prilejuri cum ar fi clacile, sezatorile sau alte diferite întruniri populare. În procesul transmiterii pe cale orala din generatie în generatie, baladele au suferit interventia voluntara sau involuntara, obiectiva sau subiectiva, a mai multor autori anonimi, ele dobândind astfel caracter colectiv si cunoscând mai multe variante. Este suficient sa exemplificam cu balada Miorita, capodopera literaturii noastre populare, care cunoaste peste o mie de variante întâlnite în toate tinuturile locuite de români, între care exista si o varianta sub forma de bocet.
Textul baladelor are parti recitate, dar si cântate într-un anumit ritm impus de desfasurarea actiunii, fapt ce dovedeste caracterul lor sincretic. Totodata ele au o parte introductiva cunoscuta sub numele de taxâm prin care interpretul, de obicei un lautar, atrage atentia auditoriului asupra faptelor ce urmeaza a fi prezentate, captând astfel interesul si bunavointa ascultatorilor.
Baladelor nu le lipseste nici expresivitatea, deoarece caracterul lor expresiv este realizat printr-o anumita gradare si tensionare a actiunii, prin prezenta unor elemente fabuloase sau prin însusirile personajelor.
Povestind fapte deosebite din trecut, ele sunt opere epice, în care, ca mod de expunere, domina naratiunea. Întâmplarile înfatisate se refera la faptele haiducilor, la unele evenimente istorice, la vitejia unor eroi, dar si la ocupatiile si viata obisnuita a oamenilor, care capata însa semnificatii deosebite datorita modului în care sunt prezentate. Uneori faptele reale se împletesc cu cele fantastice, dar elementul fabulos nu este prezent în aceeasi masura ca în basm.
Aceste fapte, întâmplari si aspecte deosebite, uneori neobisnuite, de exceptie, sunt savârsite de personaje cu însusiri iesite din comun, acestea constituind exemple de urmat pentru ceilalti. Personajele baladelor sunt prezentate în antiteza deoarece ele întruchipeaza însusiri opuse. Datorita valorii etice, educative, a baladelor, personajele exprima din punct de vedere moral extremele si de aceea prin însusirile lor dominante sunt pozitive sau negative, întruchipând de cele mai multe ori însusirile si interesele unei anumite categorii. Asad...