BALTAGUL
Mihail Sadoveanu
Personaje:
Nechifor Lipan

Vitoria Lipan
: sotia lui Nechifor Lipan
Minodora, Gheorghita
: copiii lor
Daniil Milies
: parinte
Iordan
: crâsmar
Stapâne, stapâne,
Mai chiama s-un câne...
I
"Viata muntenilor e grea; mai ales viata femeilor. Uneori stau vaduve înainte de vreme, ca dânsa.
Munteanului i-i dat sa-si câstige pânea cea de toate zilele cu toporul ori cu cata. Cei cu toporul dau jos brazii din padure si-i duc la apa Bistritei; dupa aceea îi fac punte pe care le mâna pâna la Galati, la marginea lumii. Cei mai vrednici întemeiaza stâni în munte. Acolo stau cu Dumnezeu si cu singuratatile, pâna ce se împutineaza ziua. Asupra iernii coboara la locuri largi si-si pun turmele la iernat în balti. Acolo-i mai usoara viata, s-acolo ar fi dorit ea sa traiasca, numai nu se poate din pricina ca vara-i prea cald, s-afara de asta, munteanul are radacini la locul lui, ca si bradul".
"Avere aveau cât le trebuia: poclazi în casa, piei de miel în pod; oi în munte. Aveau si parale strânse într-un cofaiel cu cenusa. Fiindu-le lehamite de lapte, brânza si carne de oi sfârtecate de lup, aduceau de la câmpie legume. Tot de la câmpii largi, cu soare mult, aduceau faina de papusoi. Uneori se ducea Vitoria singura si o încarca în desagi pe cinci caluti. Pe cel din frunte calarea ea barbateste; ceilalti veneau în urma cu capetele plecate si cu frâiele legate de cozile celor dinainte."
"În noaptea asta, catra zori, avut cel dintai semn, în vis, care a împuns-o în inima si-a tulburat-o si mai mult. Se facea ca vede pe Nechifor Lipan calare, cu spatele întors catre ea, trecând spre asfintit o revarsare de ape."
II
"Soarele batea de catra amiaza de pe tancul Magurii. Ridicând ochii si clipind, Vitoriei i se paru ca brazii sunt mai negri decât de obicei. Dar asta era o parere, caci sub soare lunecau pâlcuri de nouri alburii. Vremea era calduta si abia adia vântul, aducând în ograda, ca pe niste fluturi târzii, cele din urma frunze de salcie si de mesteacan."
"O clipa miscarea casei se potoli si vântul îsi spori zvonul pe deasupra satului. Gainile se suira pe prispa la adapost, alungate de cele dintâi stropituri reci. Vitoria privi cu uimire la cucosul cel mare porumbac, cum vine fara nici o frica si se aseaza în prag. Inima-i batu cu nadejde, asteptând semnul cel bun. Dar cucosul se întoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre poarta. Cânta o data prelung si se mira el singur.
-Nu vine...sopti cu îngrijorare gospodina."
III
"-Nu. Tocmai de asta-s cu mare grija. În douazeci de ani am ajuns eu sa-i cunosc drumurile si întoarcerile. Poate zabovi, o zi ori doua, cu lautari si cu petrecere, ca un barbat ce se afla; însa dupa aceea vine la salasul lui. Stie ca-l doresc si nici eu nu i-am fost urâta."
IV
Baba Maranda:
"-Lumea-i rea, draga matusii, se tângui ea cu jale, facându-si gura punga si clatinând din cap. Am înteles despre sotul dumitale, Nechifor Lipan, ca a ajuns cu bine în locul acela la Dorna, unde trebuia sa cumpere oi de la niste ciobani. Dar dupa aceea s-a gasit una cu ochii verzi si cu sprâncenele îmbinate, care s-a pus prag si nu-l lasa sa treaca."
"Baba trase din brâu carti soioase si rupte la colturi. Sui pe lavita masuta cu trei picioare, întinse pe ea stergar si însira iconitele amestecate cu toate celelalte semne ale bucuriilor si tristatilor.
Dadu Vitoriei dama de cupa, ca s-o meneasca încet deasupra buzelor.
-Vezi, draguta, cum ti s-aleg dumitale lacrimile si scârba? Si omul dumitale, craiul de spatii, rasare într-alta parte, într-o adunare de oameni. Acolo-i nelipsita cea cu ochii verzi, precum am spus."
"Se aseza iar pe laita. Vorbi cu glas schimbat:
-Daca va fi nevoie, se poate trimite spre acel loc o pasere care striga noaptea si are ochi de om. E mai greu si-i cu mare primejdie, dar se poate.
-Sa moara dusmanca?
Baba încuviinta, apasându-si barbia în piept. Vitoriei i se batu inima; cu toate acestea hotarî cu tarie în sine moartea femeii cu ochii verzi.
Se crezu datoare, catra sfânt si catra Dumnezeu, sa deie o lamurire:
-Întâi am sa fac rugaciunile cele de cuviinta la Maica Domnului, zise ea. Dupa aceea am sa tin post negru douasprezece vineri în sir. Pân-atunci, poate mi se întoarce omul. "
V
"Ea însa se socotea moarta, ca si omul ei, care nu era lânga dânsa. Abia acum întelegea ca dragostea ei se pastrase ca-n tinereta. S-ar fi cuvenit sa-i fie rusine, caci avea copii mari; însa nu marturisea asta nimanui, decât numai siesi, noptilor si greierului din vatra."
"-Sa pregatesti, cu Mitrea, sania, îi zise Vitoria. S-...