CARACTERIZAREA LUI PRÂSLEA
Prâslea este personajul principal si pozitiv al basmului „Prâslea cel Voinic si merele de Aur”, de Petre Ispirescu.
Prâslea este mezinul familiei, fiul cel mai mic dintre cei trei fii ai împaratului, el fiind si cel mai istet, curajos si viteaz.
Prâslea reuseste sa-si convinga tatal, care îl credea înca un „mucos”, sa îl lase sa pazeasca si el marul cu poame de aur, cu toate ca actiunile anterioare ale fratilor sai esuasera.
Înarmat cu rabdare si inteligenta, Prâslea îsi ia cu el doua tepuse si o carte de citit, convins fiind ca trebuie sa fie ceva vrajit la mijloc.
Ranindu-l pe furul merelor, Prâslea pleaca în cautarea acestuia, nestiind ca e vorba de un zmeu si manifestând perseverenta în urmarea telului propus. Astfel, Prâslea va porni pe un traseu initiatic, un drum al cunoasterii vietii si a oamenilor, pe parcursul caruia el îsi va dovedi iscusinta, curajul, vitejia si bunatatea.
Prevazator din fire, el îsi da seama ca fratii sai îl invidiaza si ca vor sa-l omoare si astfel el ii pacaleste, salvându-si viata.
Fire miloasa, Prâslea salveaza puii zgripturoaicei, care urmau sa fie mâncati de un balaur. Ca sa-l recompenseze pentru fapta savârsita, zgripturoaica îl aduce pe tarâmul nostru, perioada în care Prâslea dovedeste mult sânge rece, taindu-si o bucata din pulpa pentru a hrani zgripturoaica, dupa ce carnea pregatita în acest scop se terminase. Vindecat de aceeasi zgripturoaica, Prâslea îsi continua drumul.
Mester iscusit, Prâslea confectioneaza o furca de aur si o closca cu puii de aur, pe care le duce fiicei celei mici a împaratului. Recunoscând ca el este fiul cel mic, Prâslea îsi convinge tatal ca pedeapsa cea mai dreapta pentru fratii sai invidiosi trebuie sa le-o dea Cerul, Dumnezeu, si astfel îl face pe împarat sa nu-si mânjeasca mâinile cu sângele fiilor sai.
Pentru faptele si calitatile sale, Prâslea a stârnit multe invidii, dar a primit si multumiri din toate partile.
Pentru a argumenta apartenenta unui basm la specie am ales ca suport literar basmul „Prâslea cel Voinic si merele de aur”, de Petre Ispirescu.
Este o opera epica, în proza, de mare întindere, în care întâmplarile reale se împletesc cu cele fantastice, fiind savârsite de personaje cu puteri supranaturale, ce reprezinta fortele binelui si ale raului. Din confruntarea celor doua, învingatoare ies fortele binelui. Modalitatea de exprimare este naratiunea, alaturi de care apar si dialogul si descrierea.
Actiunea basmului este dinamica, având un plan narativ ramificat si un ritm alert. Ea este alcatuita atât din întâmplari reale, cât si din întâmplari imaginare, cele din urma predominând. Din seria întâmplarilor fantastice se remarca, înca de la început, disparitia merelor de aur din gradina regala, fapt care duce la ranirea zmeului care le fura, datorita caruia Prâslea va ajunge pe tarâmul celalalt. Tot fabuloase sunt si luptele cu zmeii, discutia cu corbul, transformarea palatelor în mere, uciderea balaurului, salvarea eroului de catre zgripturoaica, modelarea unei furci de aur si a unei closti cu puii de aur. Faptele sunt savârsite de Prâslea, în majoritatea lor, care este personajul principal si pozitiv al basmului, fiind înzestrat cu puteri supranaturale (forta, capacitate de metamorfozare). De asemenea, actiunea este schematica, cuprinzând motive narative: nasterea (aici, nu), familia, superioritatea mezinului, calatoria (în cautarea furului merelor), încercarea puterii în trei împrejurari diferite (luptele cu cei trei zmei, uciderea balaurului), biruinta, rasplata, pedeapsa (data celor doi frati mai mari pentru ca au încercat sa-l omoare), casatoria (cu fata cea mica a împaratului).
Locul si timpul desfasurarii actiunii nu este cunoscut, fapt ce reiese din formula cu care începe: „A fost odata ca niciodata...”. Se stie doar ca întâmplarile au loc atât pe tarâmul nostru, cât si pe tarâmul celalalt, cândva, demult.
Structura operei este repetitiva, stereotipa, prin formule specifice: de introducere (ce atrag atentia asupra caracterului ireal al operei: „A fost odata ca niciodata...”), mediane (mentin treaza atentia cititorului; marcheaza sfârsitul unui episod si începutul altuia; subliniaza principalele momente ale desfasurarii actiunii: „Se luptara,/ Se luptara,/ Zi de vara,/ Pâna-n seara” sau „Si-nainte cu poveste, ca de-aicea mult mai este”)si finale (readuc pe cititor la realitate: „Încalecai pe-o sa si va spusei poveastea – asa”).
Personajele basmului pot fi reale (împaratul, Prâslea, fratii lui Prâslea, fetele de împarat, mesterul) sau fantastice (zmeii, zgripturoaica si puii ei, balaurul, corbul), principale (Prâslea) si secundare (toate celelalte), umane (împaratul, Prâslea, fratii lui Prâslea, fetele de împarat) sau animale personificate (corbul, zgripturoaica si puii, balaurul), pozitive (Prâslea, împaratul, fetele) sau negative (fratii, zmeii, balaurul), individualizate (Prâslea, împaratul) sau ...