Hemingway – „Batranul si marea” : Un pescar batrân prinde un peste colosal, cu care se lupta ore si zile în sir fara a reusi sa-l captureze, dar de care nici nu se lasa învins. Se întoarce la tarm cu scheletul pretios al pestelui, pretios nu pentru ca ar mai putea sluji drept hrana, în sensul propriu, ci pentru ca reprezinta dovada luptii lui pe viata si pe moarte cu fabuloasa fiinta a apei. Hamingwaz a interpretat întâlnirea dintre o si peste ca pe o înfruntare dintre om si natura. Pestele este simbolul naturii care nu poate fi biruita, dar merita sa fie înfruntata, iar pescarul simbolizeaza conditia omului care da barbateste piept cu ea. Marea apare ca unul dintre cele mai uriase si profunde simboluri ale extra-umanului.
Muntii, padurile, câmpiile, florile, animalele ; omul traieste în mijlocul lor, încearca sa le smulga secretele, sa le puna la treaba ; se teme de unele, le admira pe altele, se razboieste cu ele sau le domesticeste prin inteligenta. În toate, el vede extra-umanul sau inumanul : se apropie de ele ca de ceva din afara lui, fermecator, nelinistitor sau pur si simplu groaznic. Cu unele îi merge mai lesne decât cu altele. Singurul dintre aceste elemente care nu se lasa biruit, cunoscut, domesticit, este marea. Cu ea, omul se lupta permanent si fara sorti de izbânda. Dupa fiecare batalie urmeaza alta : orice victorie se dovedeste iluzorie si totul e luat de la capat. Fiinta a uscatului, pe care si-a cladit de la început civilizatia, omul vede în mare un tarâm al neasezarii si al zbuciumului etern. Pe mare nu se poate construi nimic. Marea poate fi traversata, dar nimeni nu locuieste pe mare. Nici marinarii. Grecii au ridicat pe malulu marii cea mai terestra dintre civilizatiile lumii vechi, iar fenicienii, corobieri înnascuti, s-au folosit de mare ca de un pasaj pentru negustoria lor.
Exista oameni ai muntelui si ai padurii, locuitori ai ghetii polare (eschimosi), popoare de agricultori, care stapânesc câmpiile si apele care le scalda (egiptenii), d