Genul epic
Câinele si catelul
De Grigore Alexandrescu
Grigore Alexandrescu, autorul acestei opere epice, a fost poet si prozator clasic român. Este autorul unei opere variate si originale în peisajul literar preeminescian. Istoria literara îl considera cel mai important fabulist român. Câteva scrieri reprezentative sunt: ”Anul 1840”, “Umbra lui Mircea”, “La Cozia”, “Boul si vitelul”, “Vulpea liberala”, “Toporul si padurea”. Iata ce spune D. Popovici despre acesta: “Alexandrescu este incontestabil cel mai de seama fabulist al nostru…”
Fabula este o creatie epica, în versuri sau în proza, în care autorul, prin intermediul animalelor, plantelor sau obiectelor personificate, satireaza defecte sau moravuri omenesti cu scopul de a le îndrepta.
Poezia “Câinele si catelul” de Grigore Alexandrescu este o fabula. Ea cuprinde doua parti: întâmplarea propriu-zisa si versurile din care se desprinde morala (învatatura). Prima parte este mai mare ca întindere. Ultima parte se reduce la unul sau câteva versuri.
Vorbele arogante ale dulaului în discutia cu “un bou oarecare” exprima indignarea fata de pretentiile celor mai puternici (lupii, ursii, leii) care considera ca “pretuiesc ceva” prin originea lor nobila. Fata de aceasta pretentie, dulaul afirma: ”Si eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place”. În mod indirect critica lipsa de modestie a celor mai puternici decât el.
El argumenteaza afirmatiile sale cu exemplul tarilor civilizate în care exista egalitate. Societatea se schimba (“lumea se ciopleste”) si se asteapta ca progresul sa se impuna si în societatea româneasca, unde, din pacate, se manifesta aroganta celor puternici: “Numai pe la noi mândria nu ne mai paraseste”. Pentru a convinge pune în discutie exemplul sau. El afirma cu tarie si falsa modestie ca îi face placere sa fie considerat un om obisnuit caruia i se poate adresa simplu, nu cu “Domnia voastra.”
Dupa aceasta secventa intervine autorul, care este regizorul scenei, si aduce precizari în legatura cu personajele, cu timpul întâmplarii. Cele doua personaje sunt caracterizate sumar. “Un bou oarecare” este personajul fara identitate, animal puternic, dar tacut si care nu intervine în procesul de comunicare (discurs). Samson este “dulau de curte”, mai putin puternic, dar zgomotos (“ce latra foarte tare”)
Încurajat de cuvintele promitatoare ale dulaului, Samurache, un catel, intervine parasindu-si pozitia de “simplu privitor”, naiv si mânat de un elan de fraternitate. El este încântat de ideile dulaului, îsi arata admiratia fata de cei puternici, tratându-i de la egal la egal. Interventia catelului stârneste mânia dulaului, care este uimit de îndrazneala bietului catel.
Dulaul îl jicneste si îi raspunde amenintator, restabilind diferenta de rang si putere. Catelul încearca sa se justifice, dar este întrerupt brutal, cu autoritate si dispret. Dulaul îi explica semnificatia afirmatiei sale despre egalitate (între cei mari).
Partea a doua este, de obicei, scurta. Ea este morala sau învatatura care se despinde din text (întâmplare), direct sau indirect, fiind continuata în versurile finale (mai ales). Egaslitatea exista între cei puternici. Dulaul vrea egalitate cu cei mari.
Punând în discutie principalul egalitatii între oameni, fabulistul satirizeaza dorinta de parvenire prin ipocrizie, aroganta si amenintari într-o naratiune realizata pe secvente. Modul de exprimare dominant si în acelasi timp, mijloc de caracterizare a personajelor, este dialogul. Dialogul dramatizeaza naratiunea într-un mod plin de viata si umor, în ritm viu, dinamic. Descrierea se reduce la elementele de portretizare sumara.
Samson este tipul parvenitului, nesincer, de o falsa modestie, ipocrit, jicnitor, dispretuitor (afirmata prin cuvintele “potaie”, “lichea nerusinata”). Samurache este tipul omului naiv, care traieste sentimente de admiratie si fraternitate, o experienta trista, crezând cuvinte frumoase, dar nesincere. “Boul oarecare” este un personaj neutru, nu intervine în discutie, e un simplu martor al întâmplarii, dar în mod tacit este de partea dulaului.
Persinificarea este figura de stil predominanta, prin ea se realizeaza alegoria. Trasaturile de caracter, ideile se exprima prin masti (personaje alegorice). Comparatia sugereaza locul (“ca simplu privitor”). Repetitia pune în evidenta idei, sentimente (egalitate, fraternitate). Se repeta substantivul “fratii” si adjectivul posesiv “vostru / voastra”. Constructiile exclamative si interogative dau replicilor naturale umor, realizat si prin forme de adresare depreciative.
Versurile au marime inegala (asa cum cere dialogul). Versurile scurte transcriu accesul de mânie si uimire a dulaului. Rima este, în general, împerecheata (nerespectata în jocul replicilor). Ritmul este neregulat, exprimând tonalitatea diferita a dialogului si sentimentele personajelor.
În concluzie, fabula este “o instructi...