CAMIL PETRESCU
-Patul lui Procust, roman modern-
Camil Petrescu este cel care, prin opera lui fundamenteaza principiul sincronismului. Altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii române cu literatura europeana prin aducerea unor noi principii estetice ca: autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual, lucid si analitic, în opozitie cu ideile vremii, care promovau “o duzina de eroi plângareti”.
Patul lui Procust este un roman expresionist, construit pe voci ideologice având ca tema problema intelectualului, dar si realitatea social-istorica româneasca de la începutul secolului al XX-lea.
Camil Petrescu realizeaza în romanul Patul lui Procust adevarate “dosare de existenta”, toate fiind confesiuni de constiinta pe care fiecare personaj-narator le face pe baza reflectarii realitatii în propria constiinta.
Din punct de vedere compozitional, textul e structurat pe doua planuri – corpul propriu-zis si notele de subsol – iar din punct de vedere structural, opera e alcatuita din trei texte: textul T; textul Fred Vasilescu si textul autorului (dovedind trasatura fundamentala a romanului si anume autenticitatea ).
Singurul timp care are consistenta si sporeste autenticitatea textului este timpul prezent. Romanul modern nu mai respecta criteriul cronologic în ordonarea evenimentelor, ele sunt redate prin scris, cum le dicteaza memoria afectiva: “îsi sprijina”, “ma atrage”, “îmi aparea”, “mergeam” etc.
Textul T e format din cele trei scrisori ale doamnei Maria T Manescu, adresate autorului. În cele trei documente, personajul feminin se raporteaza la relatarea a doua pasiuni. Un oarecare D., pe care-l cunoaste din copilarie si care o iubeste si iubirea ei pentru un necunoscut: Fred Vasilescu.
Textul Fred Vasilescu, contine jurnalul acestuia adunat sub titlurile Într-o dupa-amiaza de august si Epilog 1.Prima parte este alcatuita din scrisorile lui Ladima adresate Emiliei Rachitaru. Ele sunt citite într-o dupa-amiaza fierbinte de vara de catre Vasilescu si comentate de Emilia si Fred însusi. În a doua parte se încearca o elucidare a mortii lui George Demetru Ladima.
Textul autorului (Epilog 2), contine precizarile autorului referitoare la moartea lui Ladima.
În notele de subsol se completeaza informatiile oferite în corpul propriu-zis al operei. Se fac referiri cu privire la articolele publicate în ziarul Veacul: “D. Perieteanu a facut mare act de curaj de a atrage atentia ca adevaratul dezastru de la C.F.R. îsi are obîrsia în combustibilul cu care sunt aprovizionate C.F.R.[…] Caile noastre sunt furnizate de întreprinderile particulare cu o cantitate de 250 de vagoane de carbuni anual. […] Afirmam … cu ocazia discutiei la Buget, ca foarte usor si fara nici o atingere serioasa a intereselor miniere se pot reduce cheltuielile la C.F.R. cu mai multe sute milioane, ba prin oarecare sfortari cu miliarde.” Alt articol din ziarul Veacul “e într-adevar de o violenta surprinzatoare de la titlul Portofolii putrede si suflete descompuse pâna la afirmatia ca: ne aflam nu numai în fata unui proces de un sadic cinism, care impune astazi Statul jefuit sa plateasca, tot el, pagubasul, comisioanele prevaricatorilor în suma probabil de miliarde, dar si a unui act de dementa politica, sortit sa duca la ruina statul actual, prin secatuirea tezaurului si prin distrugerea oricarui prestigiu de guvernamânt”. Alta referire e facuta cu privire la personajul Fred Vasilescu: “aceasta reputatie de prost si incult , de care se bucura F.V., Lumînaru era… falsa […] m-a surprins spiritul lui domol dar foarte aplicat […] avea o lectura de tânar diplomat francez si de amator de cai, englez în acelasi timp […] la curent cu noutatile si curiozitatile practice ale culturii […] blond ca un amorez de teatru englezesc, uneori prea tacut”. (acest fragment, precum si alte pasaje: “Emilia, fata asta blonda ssau mai mult spalacita, grasuta si vulgara”,”femeia cu respiratia groasa”, “esti un copil”, “femeia pe care o iubea {Ladima}”, “Emilie ideala, buna, suava”, “cobora oarecum ca o printesa”,demonstreaza caracterul de pluriperspectivism al romanului). Ceea ce asigura omogenitatea cartii este naratiunea la persoana I.
Camil Petrescu prefera stilul anticalofil, adica exprimarea concisa si exacta a ideilor, “trairilor, conceptiilor, ca într-un proces verbal”.El foloseste un limbaj elevat, fara prea multe expresii populare: “Arta n-are de-a face cu ortografia … Scrisul corect e pîinea profesorilor de limba româna. Nu e obligatoriu decât pentru cei care nu sunt scriitori. Marii creatori sînt mai abundenti în greseli de ortografie decât bancherii. Eminescu a scris mai putin ortografic decât oricare dintre poetii care l-au urmat si l-au imitat…E îndreptat, cînd e tiparit, de editorii lui critici. Ortografia o poate cunoaste orice elev premiat în clasa cincea de liceu. […] Stilul frumos e opus art...