A doua zi se muta la hotel si-i lasa “absolut tot ce e în casa, de la obiecte de pret, la carti... de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul.”
Cel de-al doilea plan constituie fundalul pe care se desfasoara drama lui Stefan Gheorghidiu, fundal concentrat pe doua realitati: mostenirea si razboiul. Apoi mostenirea genereaza conflictul cu o seama de personaje: mai întâi cu familia. Apoi la masa de la unchiul Tache, îl va înfrunta pe batrânul avar si pe Nae Gheorghidiu, într-o scema si decor balzacian, prin descrierea interiorului casei din strada Dionisie: “casa veche, mare cât o cazarma”. Unchiul Tache este si el un personaj balzacian: ursuz, avar, batrân. Locuia într-o singura camera, care-i servea de sufragerie, birou, dormitor. Un alt personaj balzacian, doar schitat, pe care Gheorghidiu reuseste sa-l cunoasca tot datorita mostenirii, este Vasilescu Lumânararu, milionarul analfabet.
O lume de negustori îi înfatiseaza lui Gheorghidiu viata ca pe un imens hipodrom, în care toti joaca la întâmplare si câstiga la întâmplare.
Personaj balzacian este si Nae Gheorghidiu, îmbogatit prin zestre, ahtiat de a face cât mai multa avere, un Stanica Ratiu ajuns în stadiul de a fi considerat “unul din cei mai destepti si mai periculosi oameni din tara româneasca”. Împrejurarile mostenirii i-o dezvaluie pentru prima data pe Ela într-o alta lumina. Interventia acesteia i-o releveaza vulgara.
Problema razboiului, a intrarii în razboi, apare, în prima parte a cartii, în gura proprietarului, a avocatului, latrator si demagog. Problema razboiului este dezbatuta în tren, la Camera, în ziarele vremii, Discutia din tren, ca si cele de la Camera, reînvie spiritul lui Caragiale atât prin personaje cât si prin atmosfera.
În prima parte a cartii, problema razboiului este dezbatuta astfel, încât sa justifice psihologic numeroasele motive si detalii care vor interveni în “jurnalul de front”, cum a fost considerata cea de-a doua parte.
Subiectul romanului analizeaza deci ascutit tema casniciei nerealizate, devenita calvar pentru cei doi soti care, neputând comunica în mod esential, traiesc într-un climat de suspiciune, gelozie si minciuna. Este o poveste de dragoste cu accese dramatice de gelozie, interpolata în povestea, traita aievea, a unui fragment din primul razboi mondial. Tragismul razboiului schimba optica eroului asupra lumii si a sensurilor ei.
Personajele. Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat, în primul rând, numai de probleme de constiinta. Este un intelectual fin, care si-a facut din speculatiile filozofice mediul fundamental în care se misca cu dexteritate. Faptul acesta îi da o putere spirituala superioara, pe care o doreste unica si netulburata. Este, propriu-zis, o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare într-o lume în care domina numai spiritul filozofic, cu puterea lui de a gândi o alta orânduiala. În aceasta lume vrea s-o ridice si pe sotia sa pentru a trai o dragoste eliberata de contigentele comune ale vietii sociale, o dragoste care sa fie numai a lor, numai a lui. Pasiunea lui St. Gheorghidiu izvoraste dintr-o metafizica a iubirii pure si absolute care spiritualizeaza actul erotic si acesta este si izvorul geloziei sale, care îl fac sa se zbata înrte certitudini si îndoieli.
Stefan Gheorghidiu este, cu toate acestea, un lucid. Sub luciditatea constiintei sale, ca sub o lupa, sunt examinate si faptele Elei, si framântarile din constiinta sa. Singurul adevar pe care îl stie, este ca o iubeste pe Ela; aceasta iubire îi da cosmarul geloziei, desi neaga ca ar fi gelos. Când “certitudinile” sale îl apropie de adevar si hotaraste despartirea, o face totusi sub rezerva unui îndoieli; este motivul ce va determina împacarea ulterioara, dar si motivul care, spulberându-se, va pecetlui definitiva despartire.
Si-a cunoscut St. Gheorghidiu sotia, în esenta feminitatii sale? Desigur. Dar a socotit ca o poate aduce în sfera unei puritati a iubirii, care sa înfrânga obisnuitul, comunul, din relatiile sociale curente. Sotia sa însa a ramas înauntrul acestor relatii, adaptându-se perfect.
Pe St. Gheorghidiu mostenirea însa nu l-a integrat în societatea burgheza a timpului sau, ca pe sotia sa; a ramas un neadaptat, un inadaptat superior pentru ca revolta lui izvoraste din setea de cunoastere si din credinta ca nu exista salvare fara curajul adevarului. Este, deci, St.Gheorghidiu un învins? Este un învins în cadrul societatii burgheze pe care o detesta si deasupra careia se ridica. Dar el se desparte de sotia sa- si implicit de anturajul acesteia - lasându-i “tot trecutul”. Face acesta cu convingerea ca nu poate apartine unei asemenea lumi. Moraliceste, eroul nu este un învins. El a învins sentimentul geloziei, care îl dezumanizeaza; i-a nimicit dimensiunile, pe care le socotea “enorme”; a pus într-un raport just framântarile din constiinta cu framântarile obiective ale vietii sociale, cel...