Moara cu noroc
de Ioan Slavici
– caracterizarea personajului principal –
Ghita este unul dintre cele mai reprezentative personaje din literatura romana, impunându-se prin complexitate, dar si prin putere de individualizare, ilustrând consecintele distrugatoare pe care le are asupra omului setea de înavutire. Cheia moralitatii sta in cuvintele batrânei de la începutul si sfârsitul nuvelei ce cuprind normele etice care trebuie aplicate si respectate in viata de orice om cinstit si drept. Oricine sa abate de la acest adevar fundamental, se autodistruge prin trairi zguduitoare, ce duc cu siguranta spre un sfârsit tragic.
Drama lui Ghita sa dezvaluie treptat prin faptele si gândurile lui si prin opiniile celorlalte personaje. Nemultumit de conditia sa sociala, Ghita tinde firesc spre bunastare si isi convinge familia sa se mute pentru trei ani la cârciuma aflata la încrucisarea unor drumuri importante pentru negot, Moara cu noroc.
Om harnic si cinstit, la început, el nu vrea decât sa agoniseasca atâtia bani încât sa angajeze vreo zece calfe carora sa le dea de cârpit cizmele oamenilor. Bun meserias, blând si cumsecade, trudind din greu pentru „fericirea familiei sale”, Ghita devine treptat „tot mai ursuz”, „pus pe3 gânduri”, „nu mai zâmbea ca înainte”. La prima întâlnire pe care o are cu „stapânul acestor locuri”, Ghita încearca sa fie autoritar si dârz in fata lui Lica, sa reziste propunerilor nelegiuite ale acestuia, dar este înfrânt de extraordinara forta morala pe care o are Lica asupra tuturor.
Viata exterioare a lui Ghita este subordonata si detasata de viata sa interioara, de zbuciumul din mintea si sufletul sau. Slavici dirijeaza destinul eroului prin mijloace psihologice profunde, sondând reactii, gânduri, trairi, in cele mai adânci zona ale constiintei personajului, mai ales prin monologuri interioare. Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in el când intra in cârdasie cu Lica, încearca sa-si asigure câteva masuri de protectie: pistoale de la Arad, doi câini ciobanesti, isi angajeaza o sluga credincioasa, dar teama si zbuciumul nu-l parasesc.
Ajunge sa regrete faptul ca are nevasta si copii, si-ar fi dorit sa poata zice „prea putini mi pasa”. Refuza sa dea amanunte despre afacerile cu Lica, se îndeparteaza încet dar sigur de sotia sa, relatiile dintre ei fiind in ce in ce mai reci, „ii era parca n-a mai vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa”. Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta dându-se intre fondul cinstit al lui Ghita si ispita îmbogatirii. Sufletul complex si labil este sfârtecat intre dorinta de a pleca de la Moara cu noroc, ramânând un om cinstit si tentatia pe care n-o mai poate controla, a lacomiei de bani. Ghita isi face reprosuri are remuscari sincere si dureroase, manifestate prin autocaracterizari: „Iarta-ma, Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului”.
Alta data, intr-o efuziune a sentimentelor paterne, isi deplânge prabusirea, careia nu i se poate împotrivi: „Sarmanilor mai copii, voi nu mai aveti (...) un tata om cinstit (...) tatal vostru e un ticalos”.
Situatia materiala a lui Ghita e înfloritoare datorita afacerilor cu Lica si, desi fricos si las, Ghita se afunda tot mai mult in faptele mârsave puse la cale de Lica.
Dezumanizarea lui Ghita se produce intr-un ritm alert, el însusi, autoanalizându-se, da vina pe firea lui slaba, încercând astfel sa-si motiveze faptele, „asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decât vointa mea?! Nici cocosatul nu e însusi vinovat ca are cocoasa in spinare”.
Odata cu marturia mincinoasa, prabusirea lui este inevitabila si rapida, o foloseste pe Ana drept momeala pentru a-l demasca pe Lica nu numai pentru ca îl mustra constiinta pentru ceea ce devenise el, dar si dintr-o gelozie ajunsa la paroxism. De la complicitate la crima, nu mai e decât un pas si Ghita devine el însusi ucigas, înjunghiind-o pe Ana, care „era întinsa la pamant si cu pieptul plin de sânge cald, iar Ghita o tinea sub genunchi si apasa cutitul mai adânc spre inima ei”. In aceeasi clipa, Raut „isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care cazu înapoi fara sa mai poata afla cine l-a împuscat”. Ghita devine victima pentru ca are in el lacomia pentru bani, „vedea banii gramada înaintea sa si i se împaienjeneau parca ochii; de dragul acestui câstig, ar fi fost gata sa-si puna pe un an-doi capul in primejdie”.
Patima pentru bani îl dezumanizeaza si Ghita cade prada propriului sau destin caruia nu i se poate opune, prabusindu-se încet, dar sigur – de la omul cinstit si harnic la statutul de complice in afaceri necurate si crima, pana la a deveni ucigas.
„Sanctionarea drastica a protagonistilor e pe masura faptelor savârsite...