„Popa Tanda”
de Ioan Slavici

Caracterizarea parintelui Trandafir:

Nuvela „Popa Tanda” a aparut in anul 1874, prin urmare cu un an înainte de „Soacra cu trei nurori”, prima povestirea a lui Ion Creanga, si cu sapte ani mai devreme decât amintirile aceluiasi. In aceasta nuvela întâmpinam formele orale si zicerile tipice care alcatuiesc pecetea stilistica a povestitorului moldovean atunci când isi descrie personajele si nu numai: „Pe parintele Trandafir sa-l tina Dumnezeu! Este om bun a invatat mult carte si cânta mai frumos decât chiar si raposatul tatal sau, Dumnezeu sa-l ierte! Si totdeauna vorbeste drept si cumpanit ca si când ar citi din carte …”. Slavici intrebuinteaza oralitatea populara ca un instrument in vederea picturii mediului rural.
In cuprinsul nuvelei „Popa Tanda”, dupa ce evoca împrejurarile din Saraceni, ajunge sa împinga in primul plan al povestirii pe preotul insusi Astfel, in expozitiune prin mijloace directe de caraterizare aflam de la narator ca parintele Trandafir era fiul dascalului Pintilie din Butucani si are chiar mai multe calitati decât parintele sau. Aflam astfel ca este un om bun, inteligent („a invatat multa carte”), cânta foarte frumos „mai frumos decât tatal sau”, si este un om corect si echilibrat („vorbeste drept si cumpanit”).
Trasatura caracteristica parintelui Trandafir este harnicia. Naratorul subliniaza: „si harnic si grijitor este parintele Trandafir”. El este si foarte priceput si inteligent pentru ca reuseste „sa faca din nimica ceva”. Enumeratia alcatuita din trei verbe de miscare „strânge, drege si culege” pune in evidenta si faptul ca este un tip activ. Ha