CARACTERIZAREA PERSONAJULUI ALEXANDRU
LAPUSNEANU
Din „Letopisetul...” lui Grigore Ureche, scriitorul a preluat evenimentele majore ale domniei lui Lapusneanu, opinia defavorabila a marii boierimi asupra domnitorului si câteva din replicile devenite emblematice pentru caracterizarea acestuia(ex: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu...”).Totusi, autorul recurge la câteva licente istorice, modificând unele date reale în scopuri artistice: astfel, vornicul Motoc nu mai traia în momentul revenirii lui Lapusneanu la tronul Moldovei; alaturi de el, fusesera executati la Liov în Polonia si boierii Spancioc si Stroici. Un motiv pentru care scriitorul pastreaza personajele din spatiul istoriei este încercarea de a echilibra termenii unui conflict în care domnitorul domina cu autoritate.
Sub motoul „Daca voi nu vreti, eu va vreu...”, Costache Negruzzi relateaza episodul venirii lui Alexandru în Moldova, hotarât sa ocupe tronul tarii. Aceiasi boieri care-l tradasera în prima domnie venisera acum sa-l întâmpine aproape de granita. Desi acestia încearca sa-l convinga sa renunte la tron, domnitorul nu se lasa înduplecat si îsi mentine decizia luata. Dupa o discutie cu vornicul Motoc, Lapusneanu decide sa îl crute, pentru ca îi va fi folositor.
Al doilea capitol începe cu înscaunarea fostului stolnic Petre, care nu întâmpinase nici o piedica. Prima masura pe care o ia este aceea de a arde toate cetatile Moldovei în afara de Hotin, cu scopul de a stârpi „cuiburile feudalitatii”, apoi trece la pedepsirea aspra a boierilor. Înspaimântata de cruzimile comise de sotul ei, doamna Ruxandra îl roaga sa înceteze cu omorurile, dar acesta se enerveaza cumplit si îi promite ca îi va da „un leac de frica”.
Punctul culminant începe odata cu al treilea capitol. Lapusneanu participa împreuna cu numerosi boieri la slujba de la Mitropolie, unde domnitorul îsi cere iertare pentru sângele varsat si îi invita pe toti „sa ospateze împreuna”. La curte, spre sfârsitul ospatului , la un semn slujitorii sai omoara toti boierii.. Multimea adunata la portile curtii domnesti cere „capul lui Motoc”. Voda îl da pe mâna norodului care îl linseaza. Începe apoi sa puna capetele celor ucisi în forma de piramida si o cheama pe domnita Ruxandra care lesina când la vederea grozaviei.
Deznodamântul coincide cu ultimul capitol. Timp de patru ani Lapusneanu nu mai ucide pe nimeni, dar nascoceste tot felul de schingiuri. Fiind bolnav, cere mitropolitului Teofan sa-l calugareasca. Trezindu-se din starea de inconstienta si vazându-se îmbracat în rasa de calugar, se enerveaza si îi ameninta cu moartea pe toti. Doamna Ruxandra accepta sa îi puna otrava sotului ei în bautura. Domnitorul se stinge din viata în chinuri groaznice si este înmormântat la manastirea Slatina.
Însusirile care contureaza imaginea personajului sunt evidentiate printr-o diversitate de procedee. Caracterizarea directa facuta de autor este realizata prin expresii ca „aceasta desantata cuvântare”, „a-si dezvalui urâtul caracter”, „dorul lui cel tiranic”, „vorbele tiranului”, dar acestea sunt putine, caci stilul naratorului se caracterizeaza, în general, prin obiectivitate. Alteori caracterizarea directa este facuta de alte personaje: „bunul meu domn”, „viteazul meu sot”(doamna Ruxandra), „crud si cumplit este omul acesta" (Teofan) , „Eu sunt Spancioc, a carui avere ai jafuit-o, lasându-i femeia si copiii sa cerseasca pe la usile crestinilor.”, „Nu-mi voi strica vitejescul junghi în sângele cel pângarit a unui tiran ca tine”(Stroici).
Cele mai multe dintre trasaturile de caracter sunt evidentiate prin gesturi, prin mimica, prin felul de a vorbi. Gesturile si mimica sunt puse în evidenta printr-o serie de expresii ca: „silindu-se a vorbi”, „ochii scânteiaraca un fulger”, „ochii lui hojma clipeau”, „azvârli cu mânie”, „raspunse cu sânge rece”, „mâna lui se rezema pe junghiul din cingatoarea sa” etc. Toate acestea scot în relief ipocrizia si mânia, capacitatea de disimulare si dorinta de a se razbuna, însusiri prezentate nuantat si convingator.
Aceleasi însusiri, dar si altele, ca hotarîrea neabatuta, tandretea simulata, ura si dusmania, dispretul si rautatea sunt exteorizate prin felul sau de a vorbi. El vorbeste ca un întelept, în baza experientei acumulate, în proverbe si pilde: „Lupul parul schimba, iar naravul ba”, „nu toate paserile ce zboara se manânca”, „sunt alti trântoride care trebuie curatit stupul” etc. Atunci când face, ipocrit, parada de cucernicie si vorbeste în biserica, îsi coloreaza discursul cu ziceri din sfânta scriptura: „Bate-voi pastorul si se vor împrastia oile”, „Sa iubesti pe aproapele tau ca însuti pe tine”, „Sa ne ierte noua gresalele, precum iertam si noi gresitilor nostri”. Când îsi iese din fire, îsi manifesta impulsivitatea si agresivitatea prin vorbe dure sau prin invective, de obicei folosite în vocati...