Caracterizarea personajului de balada
Ciobanul moldovean este personajul principal al baladei “Miorita” si in acelasi timp un personaj reprezentativ pentru atitudinea care o are in fata mortii.Portretul acestuia accentueaza caracterul liric si se apropie de basm prin trasaturile fizice si morale pe care le evidentiaza.
Caracterizat prin mijloace indirecte, de catre autorul omniscient, el este “mai ortoman”, adica mai avut in turme de oi, “cai invatati” si “cani mai barbati”, aspectul evidentiind harnicia si priceperea.Situatia materiala infloritoare atrage invidia celorlalti doi tovarasi.Tot direct este caracterizat si de mama sa in momentu dramatic al cautarii, care ii realizeaza un portret fizic: “Mandru ciobanel/Tras printr-un inel?/ Fetisoara lui,/ Spuma laptelui;/ Mustacioara lui,/ Spicul graului;/ Perisorul lui,/Pana corbului;/Ochisorii lui,/Mura campului”.Trasaturile sale sunt exprimate prin personificari subintelese din mediul specific de viata.Trupul zvelt este sugerat de metafora “Tras printr-un inel”.Contrastul chromatic dintre albul fetei si negrul parului sau al ochilor este realizat cu elementele naturii.Diminutivele populare: “ciobanel”, “mustacioara”,”ochisori” exprima afectivitatea. Compozitional, portretul ciobanului este un paralelism enumerativ, fiind considerat unul dintre cele mai bine realizate din literature romana.Gingasia si frumusetea sunt sporite de adjectivul epitet “mandru”, folosit in inversiune. Trasaturile fizice ale ciobanului exprima sensibilitate si puritate sufleteasca.El apare ca un Fat Frumos al basmelor noastre populare.
Frumusetea fizica este o compliniere a celei morale, evidentiata prin mijloace indirecte din monologul baciului. Devotamentul si pasiunea pentru meseria sa, iubirea pentru natura, dragostea de viata, delicatetea cu care se gandeste la soarta oilor si a mamei sale sunt calitati evidentiate pe parcurs de catre autorul anonim.
Ciobanul moldovean este pus ibntr-o situatie limita.Viata ii este in perisol, iar atitudinea sa exprima intelegerea legilor naturii, mentalitatea straveche a poprului nostrum de a privi sfarsitul vietii cu intelepciune si calm. Raspunsul dat de cioban mioarei dupa aflarea complotului surprinde prin atitudinea calma cu care ciobanul infrunta posibila moarte: “Si de-a fi sa mor”
“Pasivitatea” ciobanului exprima o conceptie filozofica, si anume, ca de soarta nu te aperi ca de dusmani.Ciobanul mioritic este preocupat de implinirea rabduielilor traditionale si isi exprima ultimele dorinte in eventualitatea mortii. Ciobanul doreste sa fie inmormantat chiar de presupusii asasini, dovedind superioritate morala, considerand ca ei se vor purifica moral.
Bun, sensibil si iubitor de natura, doreste sa fie inmormantat cat mai aproape de fiintele si lucrurile dragi: “In strunga de oi/Sa fiu tot cu voi,/In dosul stanii/Sa-mi aud cainii”. Cele trei fluierase, de fag, de os si de soc, unele dintre cele mai raspandite lucruri ale ciobanului, puse la capatul mortului, au valoare simbolica, pt ca vor determina ritualul bocirii si vesnicia lui.Ele releva fsi faptul ca ciobanul era sensibil si iubitor de frumos.Epitetele verbale: “cu drag”, ”duios”,”cu foc” prezinta ascendant durerea, jalea, disperarea ce ating intensitati maxime prin metafora “lacrimi de sange”: “Iar la cap sa-mi pui,/Fluieras de fag,/Mult zice cu drag!/Fluiera de os,/Mult zice duios!/Fluieras de soc,/Mult zice duios!/Vantul cand a bate/Prin ele-a razbate/S-oile s-or stramge/Pe mine m-or plange/Cu lacrimi de sange”.
Prin alegora moarte-nunta se da glas unui vechi obieci popular: mortilor tineri necasatoriti li se tine o slujba nuptiala inaintea celei de inmormantare, pentru ca viata sa fie astfel implinita.Ciobanul, o fire meditative, asa cum o dovedeste si testamentul, nu se lamenteaza si-si pastreaza echilibrul sufletesc.Tragismului mortii ii raspunde cu o nunta de proportii cosmice, o “feerie nuptiala”.Alaiul de nunta este alcatuit din elemente terestre si cosmice.Soarele si luna sunt nasi, brazi si paltinasi, nuntasi, muntii, preoti iar mireasa “o mandra craiasa”.Impresionanta imagine poetica a contopirii cu natura din cadrul alegoriei surpirinde prin imbinarea epitetelor, a metaforelor si a comparatiilor: “Soarele si luna/Mi-au tinut cununa/Brazi si paltinasi/I-am avut nuntasi,/Preoti,muntii mari,/Pasari, lautari/Pasarele mii/Si stele faclii!”.Moartea este doar sugerata: caderea unei stele smenifica in folclorul romanesc moartea cuiva.
Seninatatea si calmul au la baza ideea ca omul este trecator, si ca ucigsul este chiar destinul.Dar moartea, imaginata ca o nunta, pune in evidenta conceptia ca omul nu moare, doar sufltul trece intr-o alta lume, a vesniciei, opus efemerului omenesc.
Dragostea si respectful razbat ultima dorinta adresta mioarei: “Tu mioara mea,/Sa te-nduri de ea/Si-I spune curat/ Ca m-am insurat/Cu-o fata de crai/Pe-o gura de rai.”
Tanarul cioban este un luptator active si lucid, care priv...