Caracterizarea personajului
principal din balada studiata
Prin profunzimea ideilor si sentimentelor exprimate, prin perfectiunea expresiei poetice, balada “Miorita” reprezinta o culme a creatiei noastre populare, “cea mai nobila manifestare a neamului nostru”, dupa cum spunea Mihai Sadoveanu.
Opera in discutie, reprezinta o sinteza a unor teme si motive literare, foarte vechi in cultura romaneasca, si reprezinta raspunsul romanesc la gravele intrebari legate de rosturile fiintei umne in lume si de relatia ei cu tot ce o inconjoara.
Subiectul baladei este simplu. Din expozitiune aflem ca intr-un tinut romanesc de o neasamuita frumusete, trei ciobanei coboara cu turmule la iernat. Hotararea baciului ungurean si celui vrancea de a-l omori pe cel moldovean reprezinta intriga. Desfasurarea actiunii consta in interventia oitei nazdravane, care isi avertizeaza stapanul asupra pericolului. Raspunsul uimitor al ciobanului se constituie intr-un monolog amplu si impresionant, ce sintetizeaza sensurile adanci ale baladei si care reprezinta punctul culminant. Deznodamantul lipseste. Absenta acestuia se explica prin faptul ca accentul nu cade pe prezentarea dramei unui pastor, si pe sublinierea atitudinii omului din popor in fata tulburatoarelor probleme ale xistentei si pe evidentiereainaltelor sale trasaturi morale: demnitate, intelepciune, optimism, harnicie, dragoste de profesie si de natura, dragoste de viata, inteleapta seninatate in fata mortii, respect pentru traditie si pentru stramosi.
Autorul popular a intruchipat tot acest tezaur de gandire si de simtire romaneasca in figura pastorului moldovean, personajul principal al baladei. Imaginea acestuia se contureaza pe toata lungimea baladei, prin mijloace de caracterizare directe si indirecte, printr-o maiastra imbinare a modurilor de expunere si a genurilor literare.
Prin caracterizarea diricta,folosind descrierea, este realizat portretul fizic al ciobanului, vazut prin ochii inlacrimati ai mamei, care-si cauta cu disperae fiul. Frumusetea, gingasia si viguarea barbateasca a personajului sunt conturate printr-o serie de procedee artistice: epitete (“mandru ciobanel/ Tras print-un inel”); diminutive (“fetisoara”, “mustacioara”, “ochisori”); metafore ce reflecta stransa comuniune a omului cu natura inconjuratoare: (“spuma laptelui”, “spicul graului”, “pana corbului”).
Acest portret fizic, intruchipare a idealului de frumusete masculuina in viziunea poporului roman, sugereaza si cateva trasaturi morale: puritate, vitalitate, agerime spirituala.
Tot prin mijloace directe se contureaza si alte trasaturi morale care au starnit invidia tovarasilor sai. Din partea epica a baladei aflam ca baciul moldovean este mai harnic, mai priceput in meseria sa, decat ceilalti doi: “Ca-i mai ortoman/ Si-are oi mai multe/ Mandre si cornute,/ Si cai invatati/ Si cani mai barbati!...”
Alte trasaturi morale ale personajului sunt puse in evidenta prin mijloace de caracterizare indirecta. Dialogul cu oita nazdravana ne convinge de gingasia si reciprocitatea sentimentelor dintre oita si cioban, redate artistic prin diminutive (“miorita”, “bolnavioara”), sau prin apelative afectuase (“Draguta mioara?”, “Dragutule baci!”). monologul liric, secventa testamentara a baladei, dezvaluie cel mai bine gandurile si sentimentele ciobanului, maretia si nobletea sa sufleteasca. Cu intelepciune, asemenea, stramosilor sai, el nu se sperie de moarte, ci o priveste cu seninatate si demnitate, convins fiind ca moartea reprezinta o prelungire a vietii intr-o alta forma, o contopire cu natura.
Cu mare respect pentru traditiile stramosesti, ciobanul ii incredinteaza oitei ultimile sale dorinte legate de inmormantare. Dorinta lui de a fi ingropat “in strunga de oi”, in mijlocul lucrurilor si fiintelor dragi, dovedeste dragostea lui pentru profesie, pentru natura, pentru fiintele apropiate, adica marea sa dragoste de viata. Imagine celor trei fluiere puse la cap arata ca pastorul are un suflet sensibil, iubitor de frumusete si armonie: “Iar la cap sa-mi pui/ Fluiras de fag,/ Mult zice cu drag!/ Fluieras de os/ Mult zice duios./ Fluieras de soc/ Mult zice cu foc!”. De o mare forta de sugestie este metafora “m-or plange/ Cu lacrimi de sange”, exprimand afectiunea stransa dintre cioban si oile sale, dusa dincolo de moarte.
Ultima dorinat adresata mioarei, aceea de a ascunde adevarul despre moartea sa, dovedeste iarasi delicateta sufleteasca a ciobanului, care vrea sa0si protejeze de durere fiintele dragi. Oita va spune suratelor sale ca plecarea din viata a ciobanului a fost o nunta “C-o mandra craiasa/ A lumii mireasa”, la care “a cazut o stea” si la care au participat, peronificate, elemente ale naturii cosmice si terestre.
Fata de mama sa , ciobanul are o dragoste impinsa pana la veneratie. Plin de dragoste si compasiune, dorind sa o scuteasca de suferinta, el ii cere insistent mioarei sa-i ascunda maicutei “ca la nunta mea...