Caracterizarea unui personaj
Principal (Tipatescu)
Ca dramaturg, I. L. Caragiale nu se remarca numai prin arta compozitiei, a structurii conflictelor, ci si prin talentul exceptional în care priveste realezarea personajelor, creând adevarate tipuri umane.
Universul comediei „O scrisoare pierduta” de I. L. Caragiale este populat de numeroase personaje. La anceput, autorul prezinta lista personajelor, punând-le în ordinea importantei în actiunea si mentionând în dreptul fiecaruia functie pe care o detine(identitatea).
Stefan Tipatescu apare primul pe lista, de unde rezulta ca are un rol important în prezentarea evenimentelor. El este prefectul judetului în care se desfasuara actiunea. Tânar, prezentabil, Stefan Tipatescu reprezinta tipul junelui prim, al aventurierului; din text, aflam ca este preitenul lui Zaharia Trahanache si, în acelas timp, amantul lui Zoe, sotia acestuia.
În caracterizarea acestui personaj, autorul apeleaza la diferite mijloace de caracterizare. Astfel, însusirile sale sunt prezentate indirect prin actiunea, compor- tamentul, prin felul sau de a vorbi(limba), si direct ca catre personaje sau de catre autor (prin indicatiile scenei).
Tipatescu este unul dintre stâlpii puterii localem, comportându-se ca un personaj tipic pentru cei cuu functie administrativa: conduce judetul ca pe propria mosie, în interes strict presonal. Functia de prefect îi da putere, bani si confort. Aceasta postura a sa de a dispune de tot dupa bunul sau plac este foarte bine caracterizata de Pristanda: „mosia mosia, functia functia, coana Joitica coana Joitica”, opinie care pune în evidenta si imoralitatea personajului, deoarece înseala prietenului sau, Zaharia Trahanache.
Folosindu-se de functia sa, Tipatescu face abuz de putere: cenzureaza corespondanta, telegrafului functioneaza dupa cum vrea el, îi ordona lui Pristanda sa-l aresteze fara motiv pe Catavencu. Tânarul prefect este fatarnic, deoarece stie sa-l faca devotat pe Pristanda, caruia îi accepta micile „furtisaguti” (cum ar fi de exemplu scena cu steagurile):” ... tu nu esti baiat prost; o mai cârpesti de ici, de colo; daca nu curge, pica... Las` ca stim noi...”
Tipatescu nu este lipsit de inteligenta, este instruit, dar devine de multe ori impulsiv, chiar violent, atât în vorbe cât si în fapte.
Sugestiva, în acest sens, este scena IX din actul al II-lea, scena care ilustreaza înclestarea dintre Catavencu si Tipatescu în lupta lor politica. Catavencu, încrâncenat, refuza sa înapoieze scrisoarea si cere în schimbul ei numai postul de deputat, desi Tipatescu îi ofera diferite functii „înalte”: un loc în Comitetul permanent, avocat al statului, primar etc. Catavencu respinge însa toate ofertele, nu acceptî nimic altceva decât candidatura la deputatie. Conflictul dintre cei doi atinge apogeul în momentul în care Tipatescu „se repede ... turbat” cu un baston la Catavencu strigând: „Mizerabile! Canalie nerusinata! Nu stiu ce ma tine sa nu-si zdrobesc capul! Miselule! ...”
Stefan Tipatescu are o fire slaba, care se doreste puternica, dovada fiind accesele lui furie si faptul ca este manevrat de Zoe, careia „nu poate sa-i reziste”. Astfel, el actioneaza dupa cum îi dicteaza Zoe, eliberându-l ae Catavencu si hotarând sa îi sustina candidatura, chiar daca reprezentantii partidului, Farfuridi si Brânzovenescu, îl banuiesc de tradare.
Desi autorul îi reliefeaza defectele si viciile, acestea sunt în general umane, personajul fiind privit cu o oarecare îngaduinta, neîncadrându-l în tagma politicienilor demagogi si inculti.
...