BALTAGUL
-caracterizarea Vitoriei Lipan-
Romanul “Baltagul” ramâne o scriere memorabila nu numai prin continut si multitudinea semnificatiilor sale, ci si prin personajele lui, între care un loc aparte îl ocupa Vitoria Lipan, Nechifor Lipan si Gheorghita, feciorul lor. Nu lipsite de importanta si semnificatie în derularea actiunii sunt alte personaje secundare sau episodice: parintele Daniil Milies, baba Maranda, negustorul David, alti hangii, mos Pricop, Ilie Cutui, Calistrat Bogza si sotiile lor etc. Majoritatea acestor personaje sunt caractere puternice, de o mare complexitate, specifice acelei lumi patriarhale, pe care ele o reprezinta.
Însa, dintre toate aceste destine, se impune puternic figura Vitoriei Lipan, asa încât romanul poate fi socotit cartea acestei eroine devenite un tip reprezentativ, dar care se individualizeaza printr-o serie de trasaturi distincte.
Personajul Vitoria Lipan ne este descris în text în trei ipostaze si anume: cea de sotie de oier, cea de mama a doi copii si cea de detectiv.
Vitoria Lipan cucereste si prin frumusetea si farmecul ei fizic, caci, la cei patruzeci de ani ai sai, ochii ei caprui rasfrângeau lumina castanie a parului, însa privirea ei era dusa departe, semn al gândurilor în care era adâncita si o copleseau. Femeia “nu mai era tânara, dar avea o frumusete neobisnuita în privire. Ochii ei luceau ca-ntr-o usoara ceata în dosul genelor lungi si rasfrânte în cârligase.”
Înfatisarea fizica ilustreaza îngrijorarea femeii pentru tacerea sotului ei si prefigureaza zbuciumul sufletesc ce o va stapâni, si o va macina, pâna ce-i va descoperi si pedepsi pe ucigasii lui Nechifor Lipan.
Femeie aspra, Vitoria este si o priceputa si harnica gospodina care duce grijile unei gospodarii cu multe acareturi si o conduce cu strasnic brat, mai ales ca sotul este adeseori plecat. Astfel, ea stie pe de rost ce produse mai are de vânzare, se tocmeste cu iscusinta de negustor cu cei care vin sa cumpere sau merge ea însasi la câmpie, unde vinde produse.
Ordonata, meticuloasa cu un deosebit simt practic, înainte de plecare pe drumurile cautarii lui Lipan, ea orânduieste totul cu o abilitate si cu o exactitate demne de invidiat, încât nici unul dintre amanunte nu-i scapa.
Întreprinzatoare si prevazatoare, vinde produsele, dar duce peste noapte banii la preot pentru a nu fi pradata. Constienta de pericolele care-i pândesc pe drum, îi face lui Gheorghita un baltag pe care preotul îl sfinteste, iar pentru sine ia pusca pe care s-o foloseasca în caz de nevoie.
Vitoria este o femeie credincioasa si respecta obiceiurile stramosesti. Înainte de a pleca, se consulta cu doctorul, merge la manastirea Bistrita, unde se roaga la icoana Sfintei Ana, tine post douasprezece vineri, se spovedeste si se împartaseste sau face daruri bisericii. În drumul ei întâlneste o cumetrie si o nunta si de fiecare data respecta traditia, asa cum îndeplineste toate cele crestinesti pentru înmormântarea si pomenirea lui Nechifor Lipan.
Totodata , femeia este si superstitioasa, caci ea crede în vise si în semne, în descântece si în vraji si de aceea nu uita sa mearga la baba Maranda, vrajitoarea, pentru a afla despre sotul ei. Visul în care Lipan apare întors cu spatele trecând peste o apa neagra si cântecul cocosului slobozit o singura data cu pliscul întors catre poarta o obsedeaza si îi dau certitudinea ca barbatul ei nu se mai întoarce, deoarece a fost ucis.
Eroina impresioneaza si prin luciditate si stapânire de sine, caci, desi initial hotaraste sa-l trimita doar pe Gheorghita în cautarea lui Nechifor, îsi da seama ca acesta are nevoie de mintea si experienta ei de viata si pleaca împreuna. Este înzestrata cu o inteligenta iesita din comun, pe care si-o manifesta într-o diversitate de împrejurari. În primul rând, reuseste sa-l convinga pe Gheorghita de necesitatea plecarii la drum, aducându-i argumentele cele mai potrivite, culminând cu acelea ca “[...] jucariile au stat. De-acu trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau”.În al doilea rând culege cu abilitate informatii de cei din jur, pe care-i trage de limba, caci dovedeste o mare pricepere în descifrarea sufletului oamenilor, în slujba caruia pune felul sau de a vorbi cu acestia.
Asa cum remarca Nicolae Manolescu, eroina “trece de la agresivitate la dulceata, e vaicareata din ipocrizie, intriganta din calcul, stapâna pe nervii ei si neobosita. Felul cum uzeaza de argumentul ca muntenii fac totdeauna tranzactiile de fata cu martori, sugestiile pe care i le strecoara anchetatorului fara a-i jigni orgoliul, relatiile cu nevestele celor doi banuiti si cu acestia însisi - toate denota intuitia cea mai sigura a firii oamenilor.”
Felul ei de a vorbi dovedeste incontestabil o inteligenta nativa; uneori, cuvintele ei sunt veritabile maxime: “Eu te cetesc pe tine, macar ca nu stiu carte”, “Cine nu cearca, nu i...