Copilaria lui Ion Luca Caragiale
La 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale, lânga Ploiesti, se nastea cel care avea sa devina marele cronicar satiric al epocii sale.Pe mama lui, o chema Ecaterina Caraboa, pe tatal sau Luca Caragiale,iar pe sora lui, Elena.
Micul Ion Luca a zburdat pâna a fost dat la scoala, prin poienile padurii manastiresti, din apropierea casei.
Anii de scoala
În 1859, Caragiale merge la scoala.Primele învataturi le primeste de la preotul Marinache, parohul bisericii Sfântul Gheorghe din Ploiesti.Ion urmeaza cursul primar (clasele a II-a pâna la a V-a) la Scoala domneasca nr.1 din orasul sau natal. Fara prea multa bataie de cap si râvna dupa distinctii, dar prevazut cu putere de asimilare si memorie, Ion Luca reuseste al treilea, premiant cu coronita, primind ca premiu, carti.
Scriitorul îsi va aminti cu recunostinta de învatatorul sau din clasa a III-a, Bazil Dragosescu.
Mai târziu, se produce un eveniment covârsitor, care a ramas adânc sapat în inima lui Ion, si anume, vizita domnitorului Cuza la Ploiesti, cand acesta din urma a intrat în clasa lui Bazil.
1864-1867 Ion frecventeaza gimnaziul Sf.Petru si Pavel din Ploiesti.
În 1868, Luca, instalat cu mama lui la Bucuresti, probabil în casa lui costache Caragiali, nepotul devine elev al clasei de declamatie si mimica a acestuia, la Conservator.În toamna anului 1868 îl cunoaste pe Mihai Eminescu, pe atunci sufler în trupa lui Mihail Pascaly.Poetul, în vârsta de 16 ani, i-a facut o impresie puternica.Dupa multi ani îsi va aminti cu emotie de acest început al prieteniei lor.
Începutul anilor lui publicistice si literare
1876-1877, Luca este corector la ziarul liberal “Unirea democratica”.Din august pâna în septembrie, împreuna cu Frédric Damé, scoate ziarul “Natiunea româna”.În 1877 scoate “Calendarul claponului”.Tot în decembrie începe sa publice în “Rpmânia libera”, articolele care compun: “O cercetare critica asupra teatrului românesc”.
În anul 1870, tânarul Ion Luca Caragiale e numit copist la Tribunalul Prahova si cunoaste lumea micilor functionari, cu dramele si meschinarile ei, lume care-i va anima în special “momentele”.
Dar, dincolo de experienta de viata câstigata, meseria de copist nu-i place si Caragiale lucreaza, succesiv, în calitate de corector si colaborator la diferite ziare, apoi ca traducator de piese la Teatrul National.
Debutul sau literar l-a facut la revista “Ghimpele”, unde colaboreaza cu versuri si proza satirica pâna în anul 1875.Caragiale mai colaboreaza la revista “Convorbiri literare” si ziarul “Telegraful”.El scoate revista umoristica “Claponul”, pe care o redacteaza singur, în anul 1877.În februarie 1878, solicitat de Eminescu, Ion Luca începe sa lucreze în redactia ziarului conservator “Timpul”, unde stralucitul trio e completat de Ioan Slavici.Pe 26 mai 1878, Luca participa la sedintele “Junimii”, care se tineau acasa la Titu Maiorescu.
Piese de teatru, momente, schite, povestiri
Anul 1879 marcheaza “lovitura de teatru” pentru afirmarea sa literara: apare în “ Convorbiri literare” comedia “O noapte furtunoasa” a carei reprezentare pe scena Teatrului National a fost întrerupta, datorita reactiei violente a unui public care se recunoaste în personaje.
Caragiale deschide astfel seria capodoperelor sale care îl consacrau ca cel mai de seama reprezentant al dramaturgiei românesti.Un an mai târziu a scris “Conu Leonida fata cu reactiunea”, în care ridiculiza teama de revolutie a “politicienilor” de cafenea si pasente, ajunsi în decreptitudine.
Colaboreaza între timp la ziare, iar în 1881-1882 functioneaza, ca si Eminescu, în calitate de revizor scolar.
Peste doi ani, în 1884, are loc prima reprezentare a piesei “O scrisoare pierduta”, ascutita satira la adresa politicienilor vremii.Cu “D-ale carnavalului”, premiata la un concurs al Teatrului National în 1885, se încheie ciclul comediilor.Ultima piesa, drama “Napasta”, a fost inspirata din lume satului.
Dupa 1890, activitatea de creatie a lui Caragiale se orienteaza îndeosebi spre genul satiric scurt, realizând celebrele sale “Momente”, precum si o parte din nuvele.
Spre deosebire de comedii, momente si schite, unde comicul e suveran, nuvelele se constituie ca un teritoriu aparte, în care se interfereaza elementul comic cu cel tragic.
Tonul, preocuparile si tehnica acestora amintesc de dramaturgul Caragiale.O parte din nuvele abordeaza zonele psihologiei (“O faclie d...