“CEA MAI FRUMOASA JUCARIE ESTE JUCARIA DE VORBE” (Tudor Arghezi)
JUCARIE … JOC … fac parte din acelasi camp semantic. Ne zboara mintea imediat la copilarie, la acea perioada extraordinara a vietii pe care toti dintre noi o traversam si dupa care toti tanjim, maturi fiind. Atunci totul, dar absolut totul e perfect. Lumea e a noastra. Suntem cu adevarat fericiti si nu ne gandim decat la prezent.
La prima vedere “jucarie” e un cuvant banal: obiect cu care se joaca copiii. Nimic mai simplu. Cu toate acestea insa, e mult mai complex decat credem. In fond, viata noastra e un joc, tot ceea ce facem si ce spunem. Tot ceea ce gandim
Iata! Jucaria e folosita pentru joc, la fel cuvintele sunt folosite in jocul vietii. Chiar noi oamenii poate ca suntem niste jucarii.
Asadar, sa patrundem incet-incet catre semnificatiile subtile ale acestei teme si a acestui cuvant: jucarie.
Jucaria de vorbe… e o arta! Iar arta este o indeletnicire care are ca scop producerea valorilor estetice. Ea necesita pricepere, cunoastere, capacitati deosebite.
In ce consta ea? In modelarea limbajului, in modelarea ratiunii, in modelarea noastra.
Si daca ne vom referi la literatura in continuare, desigur ca atentia ni se va indrepta exclusiv inspre Nichita Stanescu. E un nume semnificativ pentru “Ordinea cuvintelor”, de pilda. La baza textelor sale sta cuvantul, dar si sinele- doua notiuni in jurul carora el grupeaza toate datele existentei.
“Cuvintele fiind umbra structurii materiei, cautam intruna sursa ce a iluminat materia ca sa lase o umbra atat de majestuasa, atat de semantica. Tendinta catre aceasta sursa retrage uneori cuvintele prin materie, distrugand materia, catre sursa initiala. Traversarea cuvintelor prin materie nu mai tine de cuvant, ea s-ar putea numi chiar poezia.
Daca materia are timp, cuvantul are eternitate, daca materia este simultana numai cu secunda, cuvantul este simultan cu orice, oricand. Umbra vietii mele sunt cuvintele mele. Eu sunt simultan cu propria mea secunda, cuvintele mele sunt simultane cu orice , oricand. Singura proprietate este aceea
de a avea spirit. A avea materie e risipa. Durerea si sentimentul tragicului apar nu atunci cand materaia sfasaie materia, ci numai atunci cand cuvantul sfasaie cuvantul lasand in tenebre dara necuvintelor.”
Fragmentul de mai sus reprezinta un cuvant inainte al capitolului “Razboiul cuvintelor”.
Scriitorul incearca sa se identifice pe el si sa justifice valoarea cuvantului. Exprimarea sa este tot un joc al vorbelor, insa e un joc filosofic, plin de profunzime poetica.
Sa realizam asadar o paralela intre materie si cuvant, cum de altfel sesizam stransa legatura dintre cei doi termeni.
Materia se refera la universul nostru, al oamenilor, este ceva bine definit, pe cand cuvantul reprezinta infinitul, adica nu e limitat numai la planul fizic, creat de om. Materia e legata de fizic, iar cuvantul de spirit, de nemurire.
Scrierile lui Nichita Stanescu sunt cu adevarat mai mult decat simple pagini incarcate cu vorbe. Sunt pline de mesaje, unele foarte discrete, cu o esenta mai dificil de descoperit.
Prefata din “Razboiul cuvintelor” ofera o definitie a poeziei si explica ce presupune ea, care este legatura dintre poezie si cititor, relatia poet-cititor, sau ba chiar mai mult: relatia maestru-discipol, pentru ca intr-adevar poetii sunt maestri, artisti.
“Poezia” face parte din ansamblul “Necuvinte”(aparut in 1969). Aparent ea pare de neinteles, dar in strafundurile sale ascunde chiar paralela anterioara dintre materie si cuvant. Exista elemente precum ochi, mana, umar, talpa, calcai-care nu par sa aiba vreo legatura cu poezia, dar ele au.
Versul “poezia nu este lacrima/ ea este insusi plansul” explica originea, valoarea creatiei poetice, care este plina de frumos.
O alta poezie semnata de Nichita Stanescu care face referire la jocul cuvintelor este “Arta poetica”.
Exprimarea poetului in prima faza pare ca este un pic ambigua. Textul e privit ca fiind absurd, nefiresc. Mesajul incepe sa se contureze in ultima strofa dar si in titlu.
Bineinteles ca fiecare ii va da o interpretare aparte acestei poezii.
Poate ca visele poetului sunt redate prin poezie, iar aceste visuri exprima dorinta de a fi mai aproape de Dumnezeu, de Divin. Daca nu ar fi prins in capcanele vietii si ale timpului, omul i s-ar dedica totalmente Creatorului si ar uita de lumea inconjuratoare care-l cheama sa-i fie sclav.
Ajungem deci la acelasi punct de plecare: paralela intre planul fizic si cel cosmic, intre materie si cuvant, intre om si Dumnezeu.
Multe din poeziile lui Nichita Stanescu care fac parte din ciclul cuvintelor si al necuvintelor evidentiaza aceeasi idée, prezinta mesaje asemanatoare.
Sa descoperim in continuare si alte ipostaze ale JOCULUI din literatura romana.
Am ales tableta ...