Colina
de Marin Preda
(comentariu)

“Colina” de Marin Preda, poate reclama, ca unghi de analiza, psihanaliza. Aceasta perspectiva de abordare a contribuit, printre altele, la o mai buna întelegere a mecanismelor fantasticului-o categorie aluvionanta de universul obsesionat, reclamând un instrumentar pe masura.
Astfel, aici este vorba de plasarea lui Vasile Catrina „in medias res”, într-un univers marcat de la început d perceptia enuntata de expresia „cuprins de o spaima grozava”. Întreaga naratiune este o amplificare iterativa a acestei percptii prin suita de negatii în avalansa („nu stia unde se afla”, „nu cunostea nici odaia ,nici patul”, „nu stia ce sa-i spuna”).
Dupa primul moment, acel al trezirii, integrat într-o explicatie posibila, dar nu suficienta (buimaceala), se creeaza rapidul veritabil univers obsesional alcatuit din motivul golului, al cetii, al batrânului enigmatic si al miscarii haotice. Cele patru elemente alcatuiesc urzeala universului în care fiinta umana îsi hipertrofiaza „spaima grozava” de la începutul naratiunii. Aceasta urzeala este întarita textual de reiterarea negatiilor, a expresiilor dubitative, precum si de prezenta unor referinte metaforice („Tulbure si greu ca o apa neagra”, „linistea grea, închisa, înfundata”).
Colina, de fapt singurul loc înaltat în acest spatiu plat, rezuma aceasta stare nedefinita, trimitând atât la motivele de baza (golul, ceata), cât si la miscarea deambulatorie: „Colina se ridica mereu în sus, se umfla ca o besica uriasa, se clatina...”.
Daca ne oprim la subiectul actiunii, observam ca nodul este o necunoscuta sau, mai exact, o stare nedeterminata, urmata însa nu de rezolvare, ci de amplificarea a acesteia: „Într-o dimineata de toamna, înainte de revarsatul zorilor, Vasile Catrina se trezi deodata cuprins de o spaima grozava...fara sa-si dea seama”.
Starea generala („buimaceala”) si lantul de negatii („o spaima grozava”-„nu stia unde se afla”-„nu cunostea nici odaia si nici patu