Comedia
Comedia este o opera dramatica al carei subiect si deznodamânt provoaca râsul si care poate ridiculiza relatii sociale si etice, tipuri umane sau poate lua nastere din succesiunea unor intamplari neasteptate si hazlii.
Inceputurile acestei specii dramatice se afla chiar la nasterea teatrului, in serbarile dionisiace din Grecia. Unul dintre personajele ce interpretau vietile zeilor avea rolul lui Silen, zeul vinului. Actorul trebuia sa para cât mai impunator posibil, având in vedere statutul sau de zeu, dar in acelasi timp si sa manifeste efectele consumului baturii a carei protector era. Rezultatul interpretarii nu era intotdeauna cel mai sobru, starnind destul de des râsetele multimii. Astfel a aparut comedia, ca specie dramatica. Specia continua sa evolueze si sa se diversifice, capatând si un rol educator, spectatorii putându-si identifica diferite probleme de caracter cu cele ale personajelor criticate pe scena.
Comedia face parte, alaturi de tragedie, din speciile dramatice cu un scop bine definit, sa stârneasca râsetele spectatorilor. Pentru a obtine acest efect, autorii de comedie au incercat sa stabileasca ce anume provoaca râsul. Dezbaterile pe aceasta tema ramân in mare parte neincheiate, dar in termeni generali s-a ajuns la câteva concluzii. In acest domeniu s-au stabilit doua nivele : viata curenta, in care omul este concentrat si pe problemele sale ce il impiedica sa se distreze si sa se destinda, si starea de euforie, mult mai rar atinsa, in care toate grijile se estompeaza puternic, mentalul este liber sa se destinda, si in care mare parte din regulile psihologice nu mai sunt valabile. In primul caz, râsul poate fi stârnit prin doua metode principale, ce sunt aproape intotdeauna combinate intre ele.
Prima, ce presupune prezentarea unei inconcordante, unei discrepante intre aspectul aparent si cel profund, permitându-i totusi spectatorului sa ajunga cu intelectul pâna la cel profund. Aici intervine si talentul autorului, ce poate sa-si adreseze operele doar unui segment de oameni culti, adancind foarte mult aspectul profund, comedia devenind mult mai putin accesibila. Cealalta metoda este in general mai folosita, ea presupunând prezentarea unor personaje pe care spectatorii sa le considere inferioare din diferite puncte de vedere. Aceasta metoda este prezenta chiar si in comicul usor de realizat, anume in cazul unui clovn sau a unui spectacol de divertisment sustinut intr-un carnaval. Situatiile prin care trece acel personaj nu sunt tocmai de invidiat, si, cu toate ca majoritatea spectatorilor nu realizeaza, acest aspect stârneste râsete.
Cealalta latura a comicului, mult mai greu de realizat si de sustinut, este cea euforica. Cu toate ca modurile in care se poate ajunge la aceasta stare sunt destul de restrânse la numar, ne vom opri doar asupra a doua moduri, ce le consider relevante pentru studiul de fata. Primul mod, cel mai sigur, probabil legat de aparitia comicului, este cel ce presupune consumul de bauturi spirtoase. Cum zeul vinului Greciei antice a fost cel ce, in mod indirect, a dat nastere speciei comice, este probabil ca in timpul serbarilor dionisiace comedia sa fi fost usor acceptata de public si datorita starii euforice a acestuia. A doua metoda este folosita astazi, atât in film, cât si in teatru. Ea presupune combinarea umorului cât mai accesibil cu o atmosfera dinamica, precum si sustinerea acestei atmosfere pret de macar cateva secunde, suficient pentru ca creierul sa fie coplesit, scazându-i astfel mult pretentiile umoristice. Aceasta tehinca este realizata intr-o multime de modalitati, fie printr-o aglomerare de personaje ce incearca fiecare sa spuna ceva, fie prin dialoguri scurte, fie printr-o multime de alte procedee, a caror trasatura generala ramâne dinamica. Dezbaterile in legatura cu aceasta tema nu sunt incheiate, iar comportamentul nu poate fi generalizat prea usor, asa ca orice detalii sau particularizari sunt inutile.
Fara indoiala cel mai cunoscut autor român de opere dramaice este I.L. Caragiale. El s-a nascut in satul Haimanale, la 30 ianuarie 1852, situat in preajma orasului Ploiesti. Pâna in 1867 termina gimnaziul. In 1870 este numit copist la tribunalul Prahova. Lucreaza in paralel si ca corector si editor la diferite ziare. Incepând cu 1878, lucreaza la ziarul « Timpul », impreuna cu Eminescu si Slavici. In 1879 are loc debutul sau in domeniul dramatic cu piesa « O noapte furtunoasa ». Intre 1881 si 1882 lucreaza si ca revizor scolar. Pâna in 1885 scrie « Conul Leonida fata cu rectiunea », « O scrisoare pierduta » si « D-ale carnavalului ». Pâna in 1893 scrie si publica o serie de nuvele, schite si momente. Se stabileste la Berlin in 1905 si moare in 1912. Este inmormântat la noi in tara. Datorita diferentelor dintre biografiile gasite, nu am aprofundat acest subiect.
Probabil cea mai cunoscuta piesa de teatru a sa este « O scrisoare pierduta ». Piesa incepe cu conversatia dintre Stefan Tipa...