Comentariu literar al nuvelei „Ultima luna de toamna”
de Ion Druta

E semnificativ titlul operei care ni-l aduce pe batrînul tata, ajuns în toamna vietii sale, ca personaj principal. El simte sfîrsitul vietii sale si hotaraste ca înaintea mortii sa mai vada înca o data zestrea sufleteasca a celor sase copii risipiti prin lume. O face anume toamna. E semificativ ti timpul ales. E vorba nu numai de batrînetea eroului, ci toamna e si vremea musafirilor în Moldova. Pornirea nu e îtîmplatoare. E o proba a valorilor eterne. Copii nu au venit la izvorul vietii lor si pe batrîn îl framînta, daca nu cumva si-au pierdut esentele cultivate de veacuri de catre neam? Din aceasta simpla pornire desprindem frumoasa idee – rostul omului pe pamînt.
Tata socoate opera vietii sale împlinitasi e firesc sa fie asa, caci a trait o viata lunga. De copii a îngrijit si pomi sadi, si o fîntîna a sapat. A lucrat mult ti cu sufletul, ca la batrînete sa obâina toate culorile întelepciunii ti ale spiritului uman, al poporului sau. A stiut cum si pentru ce se rastoarna brazda, a stiut sa rosteasca o vorba frumoasa la închinarea unui pahar cu vin, a jucat copiii pe genunchii osteniti, si acum uite nu mai vin.
Cu acesta întrebare mistuitoare batrînul porneste la drum. Pe la Marinca nu mai trece, fiindca traieste aproape si vine la parinti mai des. Batrînul tata se îgrijoreaza cum a dus cu sine Marinca samînta neamului? Ea nu poate prinde radacini la locul nou. Ea n-a putut sa-si creeze o atmosfera spirituala proprie. Viata ei e o jertva pe care tata nu o primeste. „Lipsa de demnitate e un pacat pe care batrînul nu-l iarta nimanui ”. pentru el demnitatea vine din constientizarea propriului eu. Demnitatea este pivotul spiritual al personalitatii, e calitatea dominanta a celor mai multe personaje din întreaga opera drutiana.
Prima vizita o face la Andrei, apoi la Nicolae. Doi feciori diferiti. De primul tata e multumit, deoarece acesta a mentinut toate valor