Conceptul de fantastic


Daca în artele plastice apare frecvent elemnentul terifiant, literatura, prin mijloacele sale specifice aduce o serie de aspecte inedite. Fantasticul literar este imposibil de redus la horror. Accentul nu este pus exclusiv pe plasmuirea unor imagini socante.
Pentru Marcel Brion nelinistea si anxietatea, în general terifiantul sunt esentiale în prezentarea fantasticului. El insista asupra caracterului “formelor în care nelinistea seculara a omului, hartuit de spaima si de frica, a proiectat imaginile anxietatii reale.” La René de Solier “somnul ratiunii” este sursa lui. Arta fantastica este creeata si de regimul nocturn. “O parte însemnata a lumii imaginilor s-a nascut fara doar si poate din ideea de teama si de potrivnicie a elementelor de noapte.” Roger Callois considera fantasticul o ruptura, o amenintare insolita, “aproape insupotabila în lumea reala”. Fantasticul parcurge în general schema urmatoare: Ordine – Ruptura – Revenire la ordine. Marcel Schneider insista asupra caracterului interior, psihologic. Fantasticul se caracterizeaza printr-o infuziune brutala a misterului în cadrul vietii reale. Nowad Philipps considera ca cel mai mult conteaza intensitatea tensiunii emotionale. El distinge fantasticul oriental de cel occidental:
occidental – în traditia Europei apusene, literatura fantastica se bazeaza pe efectul de spaima, dozat în mod savant de catre scriitor.
oriental – în orient el (fantasticul) a evoluat pe o cale, “devenind încetul cu încetul o superba si fascinanta melodie plina de culoare si poezie, depasind aproape orice spaima prin stralucirea fanteziei imaginative.
Fantasticul se diferentiaza prin atmosfera si tonalitate, reprezentând principala opozitie între fantastic si feericul din povestiri sau drame: “ O poezie aeriana, fluida raspândeste în lumea spiritelor o atmosfera rarefiala, pura; chiar si atunci când spiritele sunt rautacioase, ele nu sunt amenintatoare, dure.”(nimfele si ondinele) – Ion Biberi.
Este