Conditia omului de geniu in creatia eminesciana

Capodoperele eminesciene “ Cugetarile sarmanului Dionis “ , “Glossa” si “Luceafarul” pun în valoare marea capacitate de sinteza filozofica si de creatie , ceea ce a determinat variate analize , unele exhaustive , altele partiale. Interesul pentru aceste capodopere , ce reprezinta treapta cea mai înalta si care încununeaza întreaga opera a poetului , este dat si de faptul ca aceste creatii se situeaza ca geneza în perioade apropiate.
Teme aproape comune : conditia omului de geniu , cosmogonia , timpul si perfectiunea artistica.
Geniul romantic – ceea ce adus nou romantismul în dezvolatrea conceptului de geniu a fost explicitarea opozitiei între geniu si talent , precum si latura sociala a problemei : geniul este , în ordine , umana , un nefericit , un neînteles , aflat în vesnica opozitie cu omul comun . Inadaptarea la regulie de convietuire obisnuite îl izoleaza si are drept urmare nefericirea.
“Glossa” este o poezie ce graviteaza în jurul conditiei geniului , care datorita conceptiilor sale superioare este nevoit sa se sustraga lumii înguste în care traieste omul comun.
Poezia se constitue intr-un cod etic al omului de geniu, care, datorita autocunoasterii si experientei filosofice, trebuie sa se izoleze (filosofia shopenhaueriana) departe de tumultul efemer al vietii oamenilor de rând.
”Nu spera si nu ai teama” geniul trebuie sa renunte la sentimentele omenesti ale “sperantei “ si “temerii” si sa se distanteze fata de lumea înconjuratoare ,asemenea “Luceafarului”: “De te-ndeamna, de te cheama/ Tu ramai la toate rece”, ”rece” având sensul de nepasator, indiferent; cuvintele “vreme” si “toate” sugereaza partea statornica a existentei, partea pe care geniul trebuie sa o aprofundeze.
”Tu în colt petreci în tine” omul de geniu se distanteaza de actorii subiectivi si se obiectiveaza printr-o dubla interiorizare.”petrecerea” din sufletul geniului contrasteaza cu plâ