Conturarea unui portret fals
Caragiale apartine perioadei marilor clasici alaturi de Creanga, Eminescu si Slavici. El este cea mai mare dramaturg roman si creatorul schitei in literatura noastra. Publicata mai intai in ziarul universul, opera „D-l Goe” a aparut in 1901 in volumul momente si schite. Un mare critic al vremii i-a spus lui Caragiale ca ar fi trebuit sa intituleze acel remarcabil volum „monumente”, nu „momente”.
Goe este personajul principal al schitei, prezent in toate momentele subiectului si in relatie cu toate celelalte personaje. El este prezentat cu ajutorul caracterizarii directe si indirecte.
Caracterizarea directa e facuta de catre alte personaje, damele, care ii contureaza un fals portret: „ e lucru mare cat e de destept”, „cu ce nu-i sade lui bine”, „simtitor, procopsit”, „apoi de, n-a invatat toata lumea carte ca dumneata”. Portretul fizic lipseste dar se dau câteva detalii vestimentare, care tradeaza originea sociala a tânarului, dintr-o familie burgheza care punea mare accent pe aspectul exterior, dovedindu-si superficialitatea.
Caracterizarea indirecta reiese din fapte, relatiile cu celelalte personaje, comportament si limbaj. Lenea si dezinteresul fata de învatatura reies încat de la începutul schitei, când cititorul afla ca baiatul a fost dus la Bucuresti pentru nu a mai ramane repetent. Pe peronul din Urbea X baiatul îsi demonstreaza nerabdarea si impulsivitatea, dovedind ca este obisnuit sa i se faca totul pe plac. In continuare cititorul afla ca modul in care baiatul cere sa i se faca pe plac este tipatul si bataia din picior. Discutia filologica despre forma corecta a cuvântului marinar demonstreaza incultura acestui scolar întârziat. Dupa ce propune si el tot o forma incorecta, le numeste proaste pe dame „vezi ca sunteti proaste amândoua”.
Soseste trenul si femeile si gaseste loc, iar Goe ramane pe colidor cu barbatii. Tot aceeasi dorinta de a parea mai matur decât in realitate este ilustrata si prin gestul matusii, de a-i p