Liviu Rebreanu, creator al romanului românesc modern
În cadrul evolutiei romanului românesc, se poate vorbi de “momentul Rebreanu”. Prozatorul continua si adânceste cercetarea societatii românesti, în traditia lui N. Filimon, D. Zamfirescu, I. Slavici si M. Sadoveanu, printr-o vasta documentare si compozitie, printr-un studiu atent de analiza psihologica. El are contingenta în fiecare, dar se diferentiaza de ei în chip radical. De Slavici si de Sadoveanu îl apropie orientarea predilecta catre lumea satului, de Duiliu Zamfirescu surprinderea scenelor de masa.
Ne aflam în fata unui scriitor obiectiv, care uimeste prin puterea de a prezenta viata în complexitatea ei sociala si psihologica. Rebreanu constiinta mai framântata, ramâne la romanul fresca sociala, palpitând de dramatism. În aceasta directie a vastelor constructii epice, cu caracter obiectiv, si în orientarea romanului psihologic pe fagas realist sta principala contributie a lui Rebreanu, care face din el creatorul romanului modern în literatura româna. Pe aceasta baza se situeaza si locul lui eminent între romancierii europeni ai problematicii taranesti si ai cazurilor de constiinta.
Formula de roman pe care o adopta Liviu Rebreanu este moderna: ea rezulta în primul rând, din schimbarea perspectivei de investigatie româneasca. Diferita e doar metoda, caci romanul, si în cazul lui Rebreanu, ramâne în actualitatea vietii. Rebreanu însa o interpreteaza obiectiv, ca problema, fara intentii moralizatoare sau sentimentalism. În aceasta perspectiva larga capata motivatie drama casniciei din romanul Ion, rascoala din romanul cu acelasi nume, încercarea de evadare din romanul Padurea spânzuratilor, ori crima din romanul Ciuleandra.
Primul în ordine cronologica este romanul Ion, aparut în 1920, care schimba cursul istoriei romanului românesc, scotându-l din criza îndelungii sale asezari.
Ion este un roman al structurilor sociale taranesti: intelectualitatea satului, în disputa pentru autoritate, este reprezentata de preotul Belciug, si împovarata familie a învatatorului Herdelea; taranimea înstarita, prin Vasile Baciu si George, cea saraca, prin familia Glanetasului. Romanul, conceput astfel, extinde viziunea epica în toate straturile societatii românesti, prin diversitatea cotidianului, prin acumulare de întâmplari îndreptate spre firescul vietii. În acest firesc, al vietii, se constituie o întreaga lume, o multitudine de personaje, puternic individualizate. Determinarea lor este sociala; conduita însa, particulara, diferentiaza structuri social-umane, potrivit cu rosturile intime ale fiecarui personaj. Procesul creator al romanului a fost îndelung si consta în sudarea într-o viziune unitara a trei experiente de viata traita (sarutatul pamântului întâlnita si la eroul Buteau din romanul La terre al lui E. Zola; patania fetei bogate de la tara Rodovica - Rusinea; convorbirea cu un fecior de la tara deznadajduit ca n-are pamânt). Eroul principal este Ion care-si sacrifica iubirea pentru a intra prin casatorie în posesia pamântului dar acesta nu-i aduce fericire. Cele doua volume Glasul pamântului si Glasul iubirii reunesc într-o structura arhitectonica specifica lui L. Rebreanu vasta fresca a societatii românesti de la începutul secolului al XX-lea.
Romanul lui Liviu Rebreanu este modern si sub aspectul sondajului psihologic.
Destinul fiecarui personaj devine astfel o problema de psihologie umana, determinata nu numai de factori sociali, ci si de impulsuri ale fiintei ce rabufnesc în împrejurari, uneori patimase fie în romanul Ion, fie în romanul Rascoala (Melinte Heruvim, Leonte Orbisor, Serafim Mogos, baba Ioana, Trifon Guju, Marin Stan) alteori, rascolind constiinte, în deruta ca în romanul Padurea spânzuratilor (Svoboda, Apostol Bologa).
Obiectiv, în desfasurarea lui epica, de fresca sociala, romanul lui Rebreanu este si analitic prin motivarea psihologica a faptului uman. Prin Rebreanu romanul românesc se îndreapta astfel catre proza de analiza psihologica remarcabila în romanele ulterioare ale lui Camil Petrescu, Cezar Petrescu, H. Papadat Bengescu.
Primul roman constituit în acest sens este Padurea spânzuratilor publicat în 1922. Ideea fundamentala a romanului, ilustrata prin destinul tragic al lui Apostol Bologa, sustinut artistic de destinul asemanator al lui Svoboda si al celorlalti spânzurati, este condamnarea razboiului imperialist. Rebreanu vede limpede caracterul lui odios si-l realizeaza artistic fara emfaza, lasându-l sa se desprinda cu forta elementara din realitatile zugravite.
Prin modalitatile de analiza psihologica si urmarirea pasionata a felului cum, o constructie abstracta, rationalista, de tipul ideii datoriei fata de statul habsburgic, se destrama în ciocnirea cu sentimentul moral crescut din temeiurile cele mai adânci ale fiintei omenesti, din raporturile ei efective, romanul apropie pe Rebreanu d...