CRITICA-un gen literar?
Critica,la fel ca si literatura, isi are obiectul si metodele ei specifice : descoperirea aspectului original al unei opere concrete precum si judecata de valoare prin comparatie cu alte opere. Ca si literatura, critica poseda harul de a sufla viata asupra textelor, propria sa viata. Critica este o reactie la literatura, o atitudine in fata vietii.
In sprijinul acestui argument prezint urmatoarea afirmatie a lui Adrian Marino:``In sens traditional, a fost totdeauna recunoscuta ca formand o a literaturii. Literatura este initial un termen genetic pentru totalitatea studiilor literare de orice categorie. In 1600 critica este clasata si recunoscuta ca parte a literaturii. Criticul face si el parte din literatura. Critica este o forma a literaturii ce are ca literatura. Este literatura literaturii.``
Deci opera critica se poate transforma in literatura prin faptul ca ea grupeaza idei, reflexii, teze si ipoteze despre literatura. Astfel, a face critica inseamna a face literatura pe baza literaturii :``Nu poti vorbi despre ceea ce face literatura decat facand literatura.``(T.Todorov)
Lectura, necesara atat literaturii cat si criticii, care o deschide spontana nu numai spre opera, dar si spre orizontul critic. Lectura literara si cea critica solicita deschideri spre infinit ; raportarile sunt multiple, dar sunt impuse atat lectorului de literatura, cat si celui de critica. Cand este citit un text critic se face legatura logica cu cel literar si ambele vor dainui prin ceea ce sugereaza. Critica rodeste prin sevele extrase din literatura; ea se fortifica pe baza literaturii. Actul critic are nevoie de existenta literaturii pentru a-si consolida propria existenta.
Pentru a sustine acest argument propun afirmatia lui Gheorghe Grigurcu, care se refera la faptul ca ``Parcurgerea drumului carte opera este un moment de identificare, de regasire proprie. Literatura reprezinta o mixtura de valori in devenire si de confuzii pe care unii critici se straduiesc a le preciza, asumandu-si responsabilitatea unor opinii. Literatura se dezvolta sub ochiul veghetor al criticii, care are nu numai obligatia sa vada, ci si de a sti sa vada.``
Autorul textelor critice este considerat un scriitor.
Criticul este cel care formuleaza judecati obiective ; demersul pe care il practica il obliga deopotriva la subiectivitate : respectarea propriilor optiuni, convingeri, inclinatii. Criticul isi poate presta vocatia doar bazandu-se pe ceea ce el critica ; la acestea adauga propriile sale convingeri si idei, ajungand sa creeze opera critica. Si pentru ca actul critic necesita talent si devotament din partea autorului, la fel ca si scrierile literare, criticul este considerat un scriitor.
Gheorghe Grigurcu, sprijina acest argument, spunand :``Criticul este subordonat in absolut operei asupra careia se exercita. Critica autentica nu poate face abstractie de asumarea personala a obiectului. Criticul este acela care, anulandu-si propria sa viata, consimte sa vada constiinta sa ocupata de o constiinta straina, numai constiinta operei. Criticul este si el un scriitor.``
Prin urmare, vocatia este cea care il identifica pe critic cu scriitorul literar. La fel ca si acesta, criticul traieste prin si pentru ceea ce scrie, se dedica in totalitate actului creatiei, i se supune de buna voie, acceptand sa se sacrifice pentru acest ideal. Caci criticul isi face din scrierea critica un ideal pentru care va lupta, chiar si cu riscul sau poate avantajul, de a evada in realitatea cotidiana si de a se instala undeva intr-o lume transcedentala, in care sa-si poata pune in valoare aptitudinile si sa-si etaleze talentul de creator.
Scriitorul si criticul ``si-au revarsat toate pretioasele daruri intr-o opera care, daca este numai o transpunere, nu exclude intru nimic originalitatea, prezenta in gustul, in masura, in perspectiva si nobila gratuitate a infaptuirii.``(P.Constantinescu)
Talentul criticului este dedus din capacitatea lui de creare a textului critic.
Criticului i se cer insusiri virtuale de creator. Actiunea sa este de ordinul recreatiei : a face explicita emotia, a provoca perceptia. Talentul criticului consta in capacitatea lui de a ne oferi noi perspective asupra unui text, diferite de a nostra, perspective prin care el insusi transmite cititorilor propriul punct de vedere. El nu incerca sa ne impuna viziunea sa, ci, comunicandu-ne-o prin intermediul textului critic, sa ne faca sa intelegem textul literar si sa ne elaboram propriul mod de a vedea lucrurile.
In lucrarea sa, Alexandru Paleologu sustine acest argument considerand ca prin vocatie, ``Critica este un
scop in sine, ca toate celelalte genuri,implicand toate finalitatile cognitive, filozofice, etice si ideologice pe care le asuma orice act de cultura...