Curente literare
Dadaismul
-provine din frantuzescul dadisme( dada = ” calut de lemn “ în limbajul copiilor), denumirea miscarii este arbitrara si nu are nici o legatura etimologica cu termenul respectiv.
-reprezentanti: -în literatura: T. Tzara, R. Hülsenbeck,H. Ball;
-în pictura: M Iancu,F. Picabia,M. Duchamp;
Curent cultural si artistic neconformist si anarhic îndreptat împotriva rutinei în viata, gândire si arta, dezvoltat plenar între 1916 si 1923 si fundat aparut în Zürich la 6 februarie 1916 de poetul de origine româna Tridtan Tzara, caruia i s-au alaturat, la început, scriitorii Hugo Ball si Richard Hülsenbeck si artistul plastic Hans(Jeans) Arp, apoi pictori ca: românul Marcel Iancu, F. Picabia, m. Duchamp(S.U.A.), M. Erust, K. Schwietters(Germania), etc.. Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francez si expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul(cf. T.Tzara, La premi?re aventure celeste de M. Antipyrine,1916 si manifestele ”Dada”I-VII) cultiva arbitrariul total, neprevazutul, abolirea formelor constituite, provocând dezordinea si stupoarea si prin organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustului estetic, moralei traditionale, programatic puse sub semnul întrebarii. ”Dada”, reprezentând extrema limita a divortului dintre gândire si expresie, contrazice totul, neaga totul, ridicând nihilismul si mistificarea la rangul de principii supreme: abolirea logice, dansul neputinciosilor creatiei: dada; /…/abolirea arheologiei: dada; abolirea profetiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credinta indiscutabila în fiecare zeu produs imediat al spontaneitatii: dada . /…/Marele secret este aici :gândirea se face în gura…Apriori, dada pune înaintea actiunii si înainte de tot: Îndoiala. Dada se îndoieste de tot.(T. Tzara).
Din martie 1919, o data cu T. Tzara, miscarea se muta la Paris, unde se întâlneste cu scriitorii din grupul ”Literatura”(A. Breton, L. Aragon, P. Eluard, Ph. Soupault), cu A. Jacques Vach? etc.. Multi dadaisti publica în revista lui Picabia ”391”(fundata la Barcelona în 1917, transplantata la New York, Zürich, apoi la Paris) unde apar nume ca: Aragon, Apollinaire, Albert-Birot, Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Soupault, Tzara, Edgar Varese etc.. Se reiau spectacolele de scandal si în mai 1921 se regizeaza procesul intentat lui M. Barres acuzat de ”delict împotriva securitatii spiritului”. Dupa ce în 1921 Picabia se separase de miscare, în 1922 se produce ruptura între dadaism si grupul lui A. Breton, din care se va dezvolta suprarealismul.
Dadaismul supravietuieste înca(datorita aproape exclusiv personalitatii lui Tzara si – ca o varianta – lettrismului lui Isidorie Isou), abordând tendinte protestar-anarhice(jignirea ”sfintelor precepte curente” si ”epatarea filistinismului” din ”oroarea de academism” – G. Calinescu), facând din arbitrar si din hazard principii ale creatiei(T. Tzara: Luati un jurnal, luati o pereche de foarfeci, alegeti un articol, taiati-l, taiati pe urma fiecare cuvânt, puneti totul într-un sac, miscati…).
Principiile teoretice nu sunt aplicate, însa, cu toata strictetea. Iata de exemplu câteva versuri ale perseverentului dadaist Jean Arp(cunoscut mai ales ca sculptor): Le pere s’est pendu/ a la place de la pendule/ La mere est muette. / La fille est muette./ Le fils est muet /Tou Les trois suivent/ le tic-tac de pere”. Dincolo de nihilismul si de enormitatiile sale – care au anulat, uneori, arta – dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledând pentru o libertate absoluta promovând inventii plastice si verbale adesea seducatoare care au largit investigatia artistica si a creat o atmosfera propice pentru îndrazneala si experiente uluitoare.
La noi, dadaismul este vizibil, partial, în unele productii publicate în reviste de avangarda ca ”unu”, ”Contimporanul”, ”Integral”, ”Punct”,”75 H.P.”(alaturi de elemente suprarealiste, futuriste etc.). Un dadaism mai marcat exista în scrisul lui Sasa Pana.
Suprarealismul
-provine din frantuzescul surrealisme = suprarealism
-reprezentanti: G.Apollinaire, Andre Breton, L. Aragon.
Curent artistic si literar de avangarda care proclama o totala libertate de expresie, întemeiat de Andre Breton(1896-1966) si dezvoltat mai ales în deceniile trei si patru ale secolului trecut(cu aspecte si prelungiri ulterioare).
Primul care a utilizat termenul într-o acceptie legata de creatia artistica a fost G.Apollinaire în Les Mamelles de Tiresias, subintitulata ”drama suprarealista”(reprezentata în 1916). Începuturile miscarii se leaga de grupul( nonconformist si de evident protest antiburghez) de la revista pariziana ”Litterature” (1919) condusa de A.Breton, L. Aragon si Ph. Soupault, care – reclamându-se de la tutela artistica a lui Rimbaud, Lautreamont si Mallarme – capteaza tot mai mult din în...