Curiozitati

Liviu nu-si iubea copilaria, zicea ca a fost foarte grea, fara bucurii si jocuri copilaresti.(“ unica mea jucarie a fost o papusa de cîrpe…”)

Era un copil frumos,cu bucle mari aurii, lasate pe umeri. Mama îl purta ca pe o fetita.

A trait în frig si în foame. Odata, dupa ce arsese ultimul scaun, se apucase sa faca focul cu boarfe. Se incase un fum greu si înecacios, încît proprietarul mai era sa-i arunce în strada în plina iarna.

Sentimentul dragostei l-a încercat de timpuriu. Erau trei prieteni indragostiti de aceeasi fata cu vre-o zece ani mai mare decît dinsii si foarte frumoasa. Liviu avea pe atunci noua sau zece ani.

Mereu se asezea intr-un colt al mesei, niciodata în capul mesei si niciodata în rîndul întîi, daca exista al doilea.

Îi placea foarte mult sa citeasca. Citea tot ce-i nimerea sub mîna. Mama îi dadea cîte un leu sa-si cumpere un covrig si el strîngea leul, ca sa-si poata cumpara unica revista pentru copii.

Numele de alint de acasa- Lonciu.

Cînd a primit onorariul pentru poezie, si-a lasat plete ” ca la Mihai Eminescu”.

Tatal vroia sa-l vada contabil.

Într-o noapte, disperat ca nu gaseste nimic de lucru si nu are cu ce plati chiria, a deschis încetisor fereastra si… a sters putina. N-a mai dat prin acel cartier niciodata.

Si-a gasit o slujba la un fabricant de cravate.

Odata dupa ce anuntase ca un tînar bine salariat doreste sa faca cunostinta cu o tînara blonda, draguta, cu zestre, au început sa-i vina scrisori cu duiumul. I se cerea fotografia, i se dadeau întîlniri.

În 1940, Liviu fuge de la Bucuresti la Iasi si încearca de cîteva ori sa treaca Prutul.

Tatal sau a murit asfixiat într-un vagon de vite.

Începuse sa fumeze la o vîrsta mult prea timpurie si tusea. ( Abia în 1957, dupa festivalul de la Moscova, cînd l-au speriat doctorii ca ramîne fara picioare- s-a lasat.)

Era uituc. Îsi uita si versurile.

Cel mai iubit anotimp al lui era toamna. El o numea ,, marea pictorita”.

Liviu n-a încercat niciodata sa pescuiasc