Cuvânt
de Tudor Arghezi
-comentariu-
,,Cuvânt”- adresat cititorului, poate constitui o punte între sctiitor si cititor pentru a face sa vibreze la fel, în acelasi ton, doua fiinte, cu aceeasi rezonanta. Cuvintele au o putere magica.
Însirate una lânga alta, ele pot creea valori artistice, opere de pret, pentru mintea si inima cititorului. Cuvântul Arghezian, asezat la începutul volumului ,,Carticica de seara”, publicat în 1935, poate fi considerat ca o prefata politica, ca o confesiune în legatura cu intentiile poetului în volumul amintit. Doreste sa se deulantuie oameniilor, sa le daruiasca: ,,o carte mica, o carticica”, în care sa încapa tot universul.
Pune în discutie relatia
scriitor-carte-cititor, transformând în miracol lumea, cu tot ce o definese. Poate evidentia armoniile de clori si toate sunetele lumii.
Fiecare cuvânt din poezia studiata contribuie la stabilirea temei, intentia autoruli fiind si definirea creatiei artistice, a operei literare.
Procedeele folosite pentru areflecta esenta cuvântului, ca instrument pentru a alcatui opere literare, sunt felurite. Semnificativ la T. Arghezi e faptul ca el se apleaca la detaliile din care-si trage originea lumea înconjuratoare. Le mareste, le da dimensiuni noi, ca apoi sa faureasca reprezentari, imagini de o deosebita valoare artistica. Viata marunta, miniaturala primeste sensuri noi, capabile de a transmite mesaje artistice.
Poetul se adreseaza direct cititorului, folosind vocativul: ,,Vrui cititorule sa-ti fac un dar”. Recurge la cele mai potrivite cuvinte cu care sa poata construi, sa poata exprima sentimente si idei purtatoare de întelepciuni, sa aiba bogatie de sensuri.
Din lumea micilor vietuitoare a ales cele ce i se potrivesc mai bine:
,,Din slove am ales micile
Si din întelesuri furnicile”
Astfel, metafora ,,întelesuri-furnicile” raportat la ,,slove-micile” e expresia stradaniei autorului de a comunica gânduri, sentimente cititorului, însufletind natura înconjuratoare. Pentru Arghezi, poezia e o armonie de sunete interpretate de vietatiile marunte, în loc de instrumente muzicale:
,,Mi-a trebuit un violoncel
Am ales un brotacel”
Lacusta în loc de harpa, scatiu în loc de cimpoi, pe baza unor trasaturi comune de sens: sunete, forma fizica, elementele structurale care le compun.
Pentru a oferi cititorului o carte despre universul marunt, autorul ar fi vrut sa faca farmece: ,, printr-o ureche de ac, sa strecori pe un fir de ata:
,, Micsorata, subtiata si nepipaita viata
Pâna-n mâna, cititorule, a dumitale”
Cele trei epitete de lânga substantivul ,,viata” subliniaza ideea de miniatural.
Dorintele poetului sunt consemnate si în ultimele doua strofe. Creatia poetica realizeaza o lume imaginara: ,,tandara de curcubeie”, ,,scama de zare” referindu-se la îmbinarea de culori, la infinitul din natura.
În ,,carticica noua”, Arghezi ar fi vrut sa puna ,,parfumul umbrei si cenusa lui”. Lumea uneori pare ascunsa, greu de definit ca si ,,nimicul nepipait”. Ultimul vers ,,Am rascolit pulberi de fum…” sublineaza continua stradanie a poetului de a reda prin cuvinte, ceea ce pare înca ascuns, nedescoperit.
Relatia dintre autor ti cititor e subliniata prin folosirea verbelor la singular, referindu-se ti la intentia creatoare a poetului: vrui, sa fac, am ales, am vrut, ar fi vrut etc. Dintre substantivele se remarca cele diminutivale, ori cele repetate: ,,carticica”, ,,brotacel”, precum si cuvinte populare: ,,tandara”, ,,scama” etc.
Ultimele cuvinte au când sens propriu când sens figurat. Întâlnim inversiuni, intercalari: ,,farmece as fi vrut sa fac”. Numarul versurilor difera în fiecare strofa. Ultimul vers apare rolat. Masura e inegala, predomina rima împerecheata, apar si versuri libere.
...