De ce-as fi trist
de Tudor Arghezi
În ultima etapa a liricii argheziene configuratia sufleteasca a poetului este acceasi ca mai înainte. Framântarea, necontenita ciocnire de atitudini contradictorii îsi gasesc reflectarea în egala masura în creatiile din ultimele volume de versuri ale poetului. Asistam la o lupta între inepuizabilele resurse sufletesti mereu împrosp(tate si sentimentul c( vârsta înaintata îl duce, inevitabil, spre un final al propriei existente. Neputinta de a învinge legile naturii îi creaza adeseori poetului stari sufletesti depresive. De cele mai multe ori însa în poezii din ciclul Ritmuri domina sentimentul satisfactiei împlinirilor.
Astfel, în poezia De ce-as fi trist, T. Arghezi parca vrea sa cuprinda, în sufletul lui, toate lucrurile oferite de viata si de natura. De aceea întrebarea “De ce-as fi trist?”, care se repeta de trei ori la început de strofe, îl chinuie obsesiv pe poet, gasindu-si singur, în cele din urma, un raspuns sau mai degraba o consolare în elementele naturii si ale vietii din jur. De ce-as fi trist? ca toamna târzie mi-e frumoasa? Poetul este constient ca vârsta la care a ajuns “toamna târzie” îi este frumoasa si linistita, ca a cunoscut lucrurile vietii si ale împlinirilor: “Pridvoarele-mi sunt cosuri cu flori, ca de mireasa”, casa îi este frumoasa si îndestulata: “Fereastra-mi este plina/ De iederi împletite cu vine de glicine./ Beteala si-o desface la mine si mi-o lasa./ Când soarele ramâne sa-l gazduiesc în casa/ O prospetime noua sur(de si învie/ Ca de botez, de nunta si ca de feciorie”.
Mediul în care traieste l-a (mbiat la via((, i-a dat sperante în viitor. “De ce-as fi trist? ca pacea duioasa si blajina/ Ma duce ca o luntre prin linisti de lumina?/ E un sur(s si-n vraful de carti, sa ma alinte./ Vieti noi tresar vioaie din foste oseminte ./ Vad frunza ca scoboara din ramuri câte una./ Le ruginise bruma ,/ Le argintase luna ./ Aud si g(nguritul de dragoste cu jele./ Oprit cu porumbeii pe coama casei mele”.
Si totusi, poetul se simte singur, singuratatea “doarme culcata-n somn” alaturi de el, “De-alungul, între p(turi”.
Finalul poeziei sugereaza adevarata realitate morala a poetului, teama de moarte: “De ce-as fi trist? ca nu stiu mai bine sa framânt/ Cu sunet de vioara urciorul de pamânt? / Nu mi-e cladita casa de sita peste Trotus ,/ În pajistea cu crânguri? De ce-as fi trist? Si totusi…”
Sensul grav al poeziei este reliefat si de faptul stilistic, foarte semnificativ, poetul încheind fiecare vers printr-un punct. Versurile astfel concepute imprima o tonalitate grava, corespunzatoare sentimentului dominant din poezie.
Întâlnim în poezie, epitete “toamna târzie”, metafore ”pridvoarele-mi sunt cosuri cu flori”, comparatii “cosuri cu flori, ca de mireasa”, personificari “soarele ramâne sa-l gazduiesc în casa”, “e un sur(s si-n vrafuri de carti”, interogatii retorice ”De ce-as fi trist? esti tot aici cu mine si tot cu mine-închis?”, repetitii: “De ce-as fi trist?”.
...