Termenul de deictic vine din greaca, de la deiktikos (=demonstrativ), a carui prima acceptie a fost de a indica un obiect in spatiu.
Deictic desemneaza ansamblul de cuvinte si forme gramaticale care nu au referinta proprie, luându-si referinta din contextual de comunicare. Punctul de referinta in cadrul actului de vorbire este considerat vorbitorul, in raport cu care sunt definite celelalte componente. Deicticele sunt forme lipsite de autonomie referentiala, neavând o semnificatie lexicala propriu-zisa. Spre exemplu, Eu inseamna, in fiecare situatie diferita in care il folosim, de fiecare data altceva, putându-si determina referinta doar in raport cu un context comunicativ. Insa,in opozitie, cuvântul masa inseamna de fiecare dat acelasi lucru, indiferent de contextul comunicativ in care este folosit.
Daca functional deicticele desemneaza o clasa omogena, din punct de vedere gramatical, ele sunt eterogene, apartinând unor clase gramaticale diverse:
? substantive: alteta, majestate;
? pronume de politete: dumneavoastra, dumneata;
? pronume posesive: al meu, al tau;
? adjective si pronume demonstrative: acesta, acela;
? adverbe si locutiuni adverbiale: aici, acolo, acum;
? articole-articolul hotarât folosit deictic: Deschide usa !
? conjunctii si locutiuni conjunctionale: oricum, in tot cazul;
? interjectii de adresare: ma, ba, bre;
? afixe gramaticale (sufixe temporale) / desinentele de pesoana 1 si a 2-a ale verbelor;
? particule deictice: -a (acuma), -sa (colosa);

Deicticele au mai fost numite ambreiori, deoarece stabilesc o legatura intre un element al codului (al limbii) cu mesajul (contextul comunicativ actualizat intr-un mesaj).
Din punct de vedere al folosirii deicticelor, in limba româna se inregistreaza o frecventa scazuta a deicticelor personale-datorita neexprimarii pronumelui-subiect in româna.
Esentiala este organizarea egocentrica a deixisului. De fiecare data când este schimbat emitatorul, se produc