Demonul straveziu al lui Eminescu





Iar daca luam în considerare faptul ca luna este un element al naturii întâlnit mai ales în poeziile romanticilor, atunci cel mai bine se va regasi în lucrarile unuia din marii poeti români, a carui “întreaga creatie se naste din nostalgia paradisului.
Printre atâtea aspecte ale luminii, alege mai cu seama pe cele ale lunii deoarece efectul de luna, care alcatuieste un motiv atât de general al romantismului, poate aparea ca un element al peisajului în trei feluri deosebite. Rolul naturii este extrem de important în opera lui Eminescu. Cerul, luna, luceafarul, stelele, noaptea, furtuna, marea, râul, luciul si murmurul apei, fosnetul frunzelor, codrul, câmpia, florile si pasarile, toate se îmbina creând atmosfera tipic eminesciana, plina de culori si sunete exprimând legatura armonioasa dintre elementele pe care poetul le abordeaza in operele sale.
Dintre toate motivele eminesciene legate de natura, cel mai des, si poate mai important, este luna.
Dar astrul nocturn are o pondere deosebita în creatia lui Eminescu. Vapaia lunii îl transpune într-un alt nivel spiritual si îi dezvaluie tainele creatiei ca si zadarnicia vietii. Conceptia despre luna a lui Eminescu, ca o putere care învie gânduri si întuneca suferinte gândirea si imaginatia poetului devine ecouri ale textelor indiene pe care le-a citit.
Predilectia pentru efectele de luna ramâne o înclinatie statornica. Se întâlneste în poeziile acestei perioade a creatiei poetului, dar si mai târziu. O întâmpinam în “Melancolie” , în “Craiasa din povesti”, în “Lacul”, în “Calin”, în “Povestea codrului”, pâna la acel efect maret
din “Scrisoarea I”, care sugereaza cum dintr-un colt de univers scaldat de lumina palida si rece a lunii, pornesc gândurile poetului, frumusetea noptii.
În multe din poeziile sale, Eminescu însoteste lumina lunii cu apa lacului:Aceasta alaturare a luminii cu apa, reprezinta o îmbratisare a lor, mistica pasiune a elementelor