Zona Brailei cu lumea misterioasa a baltilor si a Baraganului a dat literaturii române un scriitor de o profunda originalitate – FANUS NEAGU.
Fascinat de realitatiile lumii înconjuratoare, si pornind de la acestea scriitorul este autorul unor opere de o profunda originalitate („Îngerul a strigat”, „Frumosii nebuni ai marilor orase”).
Nuvela „Dincolo de nisipuri” surprinde o realitate cruda, aceea a degradarii fizice si morale a omului datorita secetei.
Actiunea începe brusc fixând cadrul spatio-temporal. Dupa doi ani de seceta cumplita, în 1946, într-un sat de câmpie scriitorul surprinde lumea dezolanta ce poarta amprenta efectelor secetei.

Într-o expozitiune ampla, scriitorul prezinta personajul principal, Susteru, care se trezise târziu caci statuse la priveghi si constata ca ai casei erau plecati prin sat dupa mâncare. Se trezise stapânit de pofta de a mânca o legatura de laptuci, caci în timpul noptii visase ca i-a înverzit gradina. Acest fapt îl face sa filozofeze: „Se vede treaba, ca visele se nasc în stomac si urca sa moara în gura”.
Iesi în drum dupa ce îsi umplu luleaua cu iedera uscata si îl vede pe dascalul satului stând ca de obicei pe marginea santului si îngânând un rând dintr-o carte de rugaciuni. Se spunea despre el ca si-a pierdut mintile din pricina foamei.
Folosind o tehnica cinematografica, autorul surprinde prin privirea personajului câteva aspecte din lumea satului, caracteristice pentru starea de tristete apasatoare, degradarea fizica si morala din cauza secetei: „o femeie aduna baliga sa lipeasca prispa”, „un câine se scutura de purici”, „de la fierarie venea miros de copita arsa”, „undeva tistuia un harciog”.
Accentul cade pe vizual caci totul simbolizeaza starea în care se afla satul: culorile sunt sterse, epitetele cromatice subliniaza acest lucru ca si figurile de stil (albia râului era „...ca o omida cenusie. Nisipul si pietrele galbene de lut pietrificat luceau pustii în soare”). Caldura dognea peste întreaga suflare a satu