Doina populara
Doina este o creatie lirica în care sunt exprimate în mod direct cele mai profunde sentimente ale poporului român.
Doinele pot fi:
-de jale;
-de dor;
-de catanie;
-de haiducie;
-de înstrainare;
Doina populara:
Doina
Doina „Frunza verde maghiran” face parte din creatia de poezii populare publicate de V.Alecsandri si a aparut în cartea „Doine din Tara Româneasca” sub titlul „Mehedinteanul”.
Este o doina de haiducie în care poetul anonim îsi exprima în mod direct admiratia fata de vitejia si curajul haiducului, fata de dorinta arzatoare a acestuia de a participa alaturi de cei care lupta pentru libertatea sociala si nationala.
Pentru faptul ca în continutul lor este folosit cuvântul „frunza” cu derivatele sale, doinele au fost numite „cântece de frunza”.
Si aceasta doina contine acest cuvânt constituind de altfel începutul celor doua parti ale creatiei, Prima parte începând cu „Frunza verde maghiran” si cealalta cu „Frunza verde paducel”.
Doina este localizata prin câteva elemente ( Mehedinti, Olt, Tudor) în zona Mehedintului în timpul revolutiei lui T.Vladimirescu la 1decembrie 1821.
În prima parte eul liric, se confeseaza, îsi dezvaluie originea marcata de o latura reala, dar si de una fabuloasa izvorâta din comuniunea omului cu natura.
Tânarul a fost scaldat în Olt, frecat cu busuioc ca sa capete putere si rezisten-
ta de la natura. Ca dovada el va devenii un tânar viteaz, curajos care va lupta pentru cei saraci, dar si pentru libertatea nationala a tarii.
Trecerea de la o parte la alta a doinei se face cu ajutorul exclamatiei retorice „aoleo ce foc de dor” prin care eul liric îsi exprima bucuria si speranta ca va avea posibilitatea sa se alature pandurilor lui Tudor.
Partea a doua începe cu expresia „Frunza verde paducel” si evidentiaza adeziunea totala a haiducului fata de miscarea lui T.Vladimirescu în slujba careia îsi va pune toate calitatile ( curaj, pricepere de a mânui armele, rapiditate în lupta, spirit de sacrificiu.)
Doina se încheie cu exclamatia retorica „aoleo” dând astfel creatiei o perfecta unitate compozitionala. Reluarea exclamatiei la finalul fiecarei parti duce la cresterea dramatismului, la evidentierea profunzimii sentimentelor. Ideea de dramatism este accentuata si de prezenta expresiilor „ce foc de dor”, „ma arde focul” si „tipa sufletul în mine”.
Sentimentul dominant este dorinta arzatoare de libertate a haiducului caruia i se alatura atasamentul total si neconditionat fata de cei care lupta pentru neatârnarea sociala si nationala. De aici izvoraste si un sentiment de bucurie pentru faptul ca haiducul poate sa faca ceva util pentru popor si tara sa.
Este exprimata si mândria, satisfactia de a fi haiduc, constiinta de sine a celui care poate sa-si ajute semenii. Toate sentimentele exprimate si însusirile haiducului sunt legate printr-o serie de procedee artistice (figuri de stil). Se întâlnesc forme de superlativ absolut realizat în mod expresiv (viteaz de tot, ce foc de dor, repetarea exclamatiei retorice aoleo, epitetul metaforic „cu inima de otel”).
Autorul foloseste si forme inverse ale verbelor „veni-va”, diminutive „voinicel”, precum si substantivul comun „badea” asociat celui propriu „Tudor” creând astfel o atmosfera de comunicare intima.
Eul liric al acestei creatii este remarcat prin folosirea verbelor si pronumelor la persoana I singular (sa fiu, sunt, sa ma fac, etc.)
Prin simplitatea ei estetica si prin sinceritatea sentimentelor exprimate, aceasta doina dovedeste valoarea si originalitatea literaturii populare românesti.
...