Dorinta
Mihai Eminescu
(comentariu)


“Eminescu a fost si va ramane cea mai coplesitoare marturie despre forma inegalabila pe care o poate atinge geniul creator romanesc atunci cand se alimenteaza din adancimile fertile si insondabile ale unui fond autentic” (Stefan Augustin Doinas)

In lirica eminesciana natura apare deseori asociata cu iubirea fiind martora si ocrotitoarea fericirii poetului.In mijlocul naturii,in adncul codrului,langa izvor,in prejma teiului incarcat de floare poetul traieste fiorul iubirii,al asteptarii,al tristetii.
In poezie,Eminescu traieste bucuria si emotia adanca la gandul intalnirii cu iubita in mijlocul naturii,chemarea inflacarata a acestuia adresata iubitei,asteptarea plina de sperantasi de lirism,vibreaza in fiecare vers intr-o atmosfera de dulce si infiorata emotie.Poezia respectand momentele semnificative,specifice peoziilor erotice de tinerete.Sentimentul dominant este dorinta materializata numai prin planul posibilului,al ipoteticului.verbele la viitor:”sedea-vei”,”or sa-ti cada”,sugereaza faptul ca iubirea nu este o realitate ci o aspiratie prin implinire.
Apartinand celei de-a doua varste a eroticii eminesciene,”Dorinta”este o poezie definitorie pentru viziunea lui Eminescu asupra iubirii si a naturii.
Tablourile sunt realizate cu o mare precizie a desenului.Deatliile sunt putine,dar sunt atat de individualizate,incat creeaza o imagine inconfundabila a peisajului.
Prima stofa fixeaza cadrul natural si cuprinde chemarea iubitei in mijlocul naturii:”Vino-n codru la izvorul/Care tremura pe prund,/Unde prispa cea de brazde/Crengi plecate o ascund.”
Verbul la imperativ”vino”exprima intensitatea chemarii,a dorintei.Cadrul natural se constituie numai din trei elemente,insa foarte sugestive:”izvorul care tremura pe prund”-personificare;”prispa ce