Drama intelectualului în
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi
Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu
Stefan Gheorgidiu face parte din familia personajelor lui Camil, fiind si el un intelectual orgolios, interiorizat, un spirit lucid si absolutizant. Stefan Gheorgidiu aplica absolutul iuburii, cunoasterii oamenilor din jurul sau. Acestia nu corespund exigentelor sale si rezulta drame ale incompabilitatii între: el si Ela, el si societatea mondena, el si realitatea tragica a frontului.
Traind o profunda drama a cunoasterii, Gheorgidiu descopera caracterul relativ al sentimentelor umane. El aspirase la o simbioza sentimentala, vazând în iubire un sentiment unic, irepetabil: Simteam ca femeia aceasta era a mea în exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne întâlnisem de la începutul lumii, peste toate devenirile amândoi si vrem sa pierim la fel amândoi.
Spirit lucid, inflexibil, personajul traieste profund drama incertitudinii (nesiguranta) (îl chinuie mai mult ca nu stie adevarul), a geloziei chinuitoare. Neputincios asista la tranformarea femeii iubite: dintr-o tânara sensibila, atragatoare, într-o femeie avida de ban, de lux si de distractii: Vedeam cum femeia mea se înstraina de zii si zii în toate preocuparile si admiratiile ei, de mine. Suflet hipersensibil, Gheorgidiu sufera din cauza schimbarii Elei, osciland dramatic între speranta, tandrete, dispret, chiar ura. Încearca sa se comporte la fel, chinuind-o pe Ela cu banuierile si reprosurile lui. Încearca si razbunari penibile ca de exemplu: o înlocuieste pe Ela cu alta femeie. În sfârsit crede într-o ultima iluzie: chemat de Ela el traieste frenezia viitoarei întâlniri la care descopera profund dezamagit ca sotia l-a chemat pentru a-si asigura viitorul printr-o donatie.
Dupa discutiile cu colonelul la întoarcerea la front, Gheorgidiu traieste deziluzia toatala. Experienta dramatica a frontului, îi aduce adevarata vindecare sufleteasca. Suferinta personajului provine din faptul ca el este un inadaptat pe plan social si sentimental, din faptul ca se raporteaza mereu la o ierarhie spirituala si nu una sociala, bazata pe avere si bani, ca ceilati din jurul sau. Alaturi de drama intima, Gheorgidiu mai sufera si drama omului superior, dominat pe plan social de indivizi inferiori. Exigentele personajului sunt absolute, pentru ca în fond viata este alcâtuita dintr-o suma de mici compromisuri, care îi fac acceptabila. În fond personajul trece prin doua procese opuse: unul de mistificare, mai exact de automistificare si unul de demistificare.
Din roman aflam numai varianta lui Gheoghidiu care este subiectiva. Elei nu i se ofera aceasta posibilitate. Si în acest roman exista tehnica perspectivista, desii în mai mica masura decât în Patul lui Procust. Astfel toate framântarile lui Gheoghidiu pot fi puse pe seama inclinatiei sale recunoscute spre exagerare. În ai doilea rand personajul este contradictoriu: pe de o parte îi cere femeii iubite inteligenta, pe de alta parte îl deranjeaza orice manifestare de îndependenta sau de maturitate, care devin incomode pentru orgoliul barbatului.
Ignoranta fermecâtoare a femeii place barbatului: Asa o doream razbratind fermecâtor, lacoma pachetele de la bacamie. Barbatul îsi etaleaza superioritatea în lectia de filozofie. Idealul lui Gheoghidiu este egoist si acapator. Când Ela intervine într-o discutie de familie Gheoghidiu observa: …cu un fel fe maturitate care ma jignea oarecum. Intelctualul obsedat de lumea ideilor pretinde femeii o pasivitate de obiect de lux: As fii vrut-o mereu femenina, deasupra discutiilor aceea vulgare, plapânda si având nevoie sa fie ea protejata, nu sa intervina atât de energic, interesata. Ela din aceasta perspectiva ar trebuii sa dovedeasca supunere, dociditate continuând sa fie un spectacol minunat. Feminitatea ar însemna în aceasta varianta o poarta amorfa în mâinile barbatului. Din momentul în care se declanseaza criza sufleteasca, paginea se încarca de note negative privind transformarea fizica a femeii si lipsita de intelectualitate.
În razboi Gheoghidiu participa la o experienta colectiva din dorinta de a nu se simtii inferior generatii sale: N-asi vrea sa exista pe lume o experienta definitiva de la care sa lipsesc. În razboi Gheoghidiu îsi reconstituie atitudinea fata de lume, fata de Ela, fata de sine însusi. Drama sa individuala i se pare minora comarativa cu drama colectiva. Pe front el descopera sentimentul solidalitatii umane în suferinta. Astfel referindu-se la prietenia cu Orsican, Gheoghidiu noteaza între noi e o prietenie definitiva, ca viata si ca moartea. Revenind de pe front, Gheoghidiu îl viziteaza la spital pe fostul sau camarad de lupta Nicolae Zamfir. Despartirea de Ela nu mai produce nici o suferinta: în ambele experiente (iubire si razboi) personajul traieste niste revelatii dureroase, descoperind contrastul dintre imaginile preexistente (teoretice) si propriile imagini rezulta...