Lucian Blaga:
Mesterul Manole

Dramaturgia lui Lucian Blaga

În peisajul cam sarac al dramaturgiei interbelice (comparativ cu romanul si poezia) Lucian Blaga este o fericita exceptie. El cultiva teatrul poetic de idei, care pune în lumina deopotriva poetul, filozoful si dramaturgul. În dramele sale Blaga prelucreaza mituri stravechi pe care le regândeste, le reinterpreteaza, investindu-le cu sensuri filozofice. Aceste mituri stravechi sunt tratate în maniera moderna, expresionista.
Mai mult decât în poezia, în dramaturgia se simte influenta expresionismului. Dramaturgul renunta la adâncirea psihologiei personajelor si printr-o reductie expresionista realizeaza personaje–idei. Accentul se pune pe conflictul interior, pe conflictul de idei. Tot de estetica expresionista tine interesul pentru mitic, ancestral, arhaic dezlantuirea fortelor oarbe ale naturii, eul supratensionat.
Problematica pieselor se refera la conditia creatorului, singuratatea personalitatii de exceptie, tema destinului, sacrificiul necesar pentru o idee. Referindu-se la dramaturgia lui Blaga criticul literar Eugen Todoran surprindea foarte bine particularitatile acesteia: Teatrul lui Blaga, ca teatru de idei dezvolta în conflicte tragice cu personaje interiorizate ideea fundamentala a poeziei lui: semnificatia ontologica a omului în relatie cu el însusi, cu societatea, cu lumea, cu divinitatea. Drama omului consta în aceea ca el creeaza spre a revela un mister, dar este limitat de frânele transcendente, ramânându-si doar sa întrezareasca un tarâm de dincolo.
Expresionismul lui Blaga este temperat de inspiratia folclorica.


Mesterul Manole


Blaga a publicat aceasta piesa în 1927. El a prelucrat un mit de intensa circulatie: mitul creatorului. Blaga reface structural semnificatiile baladei populare încât se poate vorbi de o asimilare totala a mitului. Asemenea lui Eminescu, Blaga depaseste schema mitica prin gândire filozofica si tehnica expresionista. Pornind de la elementele mitului popula