Mircea Eliade - personalitate complexa a culturii române
Cunoscut si apreciat pe toate meridianele, Mircea Eliade - savantul si scriitorul - a creat o opera caracteristica printr-un profund umanism. Personalitate enciclopedica de tip renascentist, el face parte din familia spirituala a lui Dimitrie Cantemir, B. P. Hasdeu, N. Iorga. Istoric al religiilor, orientalist , etnolog, sociolog, folclorist, eseist, nuvelist, romancier, dramaturg, memorialist - iata câteva dintre multiplele laturi ale activitatii sale.
Istoric al religiilor Primele preocupari de istorie a religiilor dateaza din 1925-1926, când Eliade publica recenzii si articole în revistele vremii. Budismul, orfismul, taoismul, tantrismul, ortodoxia sunt dezbatute sub diferite aspecte înainte de plecarea în India (noiembrie 1928). Aprofundarea si sistematizarea problemelor de specialitate au devenit posibile si necesare începând cu toamna anului 1933, dupa ce a fost numit suplinitor al catedrei de logica si metafizica a Universitatii din Bucuresti.
Tratatul de istoria religiilor, aparut la Paris în 1949, este o opera de “morfologie”, în care faptele sunt studiate la propria lor scara. Eliade considera istoria religiilor o disciplina totala, având tangente cu istoria, fenomenologia, psihologia, sociologia, etnologia, antropologia, filozofia istoriei, estetica, lingvistica, etimologia, literatura. Printre cuvintele-cheie din studiile stiintifice ale lui Mircea Eliade se afla, alaturi de mituri, rituri, simboluri si expresia sacrul si profanul. Acestea sunt doua modalitati de existenta a omului în istorie, carora le-a si consacrat o monografie. Sacralitatea se manifesta peste tot, atât în lumea animala, cât si în cea vegetala, fiind camuflata în profan. Formele si mijloacele acestei manifestari difera de la popor la popor si de la epoca la epoca. Tratatul de istoria religiilor este o opera de profunda eruditie, cu sute de trimiteri, cu o bibliografie exhaustiva. Oricine a parcurs paginile acestei carti si-a dat seama ca are în fata o scriere în care viziunea personala a autorului domina uriasul material documentar.
Orientalistul Orientalistica, alaturi de istoria religiilor, a fascinat adolescenta si tineretea lui Mircea Eliade. Lupta împotriva somnului si exercitiile de educare a vointei din ultimii ani de liceu si primii ani de studentie, dorinta de a-si depasi conditia reprezinta punctul de plecare al interesului pentru tehnicile yoga. Cartea care-i aduce notorietate în lumea stiintifica europeana si americana e Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne(1936). În acest tratat, Eliade a insistat asupra a ceea ce îl atragea în mod deosebit: tantrismul si diferitele forme de yoga populara, asa cum le întâlnea în legende si folclor. Aceste aspecte fusesera neglijate atât de savantii occidentali, cât si de cei autohtoni. “Descopeream în textele tantrice ca India nu era pe de-a-ntregul ascetica, idealista si pesimista. Exista o traditie întreaga care accepta viata si timpul; nu le considera nici iluzii, nici izvor de suferinta încarnata ca singur fel de a fi în lume, în care libertatea absoluta poate fi cucerita. De pe atunci întelesesem deja ca India nu cunoscuse numai dorinta de libertate, ci si setea de libertate; crezuse în existenta unei prezente beatifice si autohtone, aici pe pamânt si în Timp.”(Memorii)
Folcloristul Lucrarile majore de folcloristica a lui Eliade sunt: Folclorul ca instrument de cunoastere (1937), Comentarii la legenda Mesterului Manole (1943) si De la Zalmoxis la Gengis-Han (1970). În cea din urma prezinta cele mai importante traditii mitologice si creatii folclorice ale românilor. Stralucitelor interpretari ale Mioritei si Mesterului Manole li se adauga analiza mitului cosmogonic popular românesc, cel al descalecatului si cultului matragunei. Studiile de sinteza au fost anticipate de ample analize, urmarind variate aspecte ale folcloristicii: origini, istoric, interpretare, culegeri, traduceri, studii comparate, surse de inspiratie pentru literatura culta. Articolele si tratatele lui Mircea Eliade condamna diletantismul si impostura, îmbina armonios sinteza, eruditia cu accesibilitatea. Desi nu-i displace eseul, improvizatia spumoasa, fara plan, contactul direct cu textul constituie o cerinta de baza a hermeneuticii* sale. Este evidentiata si demonstrata genialitatea folclorului românesc, în comparatie cu manifestarile similare ale altor popoare, în stralucite pagini de analiza pe text. Eruditia, temeinica documentare, precizia, rigoarea si originalitatea caracterizeaza contributiile lui Mircea Eliade prin care folclorul românesc se integreaza în mod firesc în universalitate.
Eseist Eliade a selectat o mica parte din cele peste o mie de eseuri ale sale, publicându-le în trei volume: Oceanografie(1934), Fragmentariu(1939) si Insula lui Euthanasius(1943). Remarcam varietatea tematica a problemelor dezbatute: filozofie a culturii, sociologie, etnologie, lingvistica,...